Motorola RAZR 2020 ar putea fi primul telefon tip „clamshell” prevăzut cu două moduri de pliere a ecranului

16.09.2019
Motorola RAZR 2020 ar putea fi primul telefon tip „clamshell” prevăzut cu două moduri de pliere a ecranului

Deşi pare familiar celor obişnuiţi cu carneţele de notiţe, designul de telefon pliabil cu ecran îndoit pe axa verticală nu este deloc practic din punct de vedere al ergonomiei, dispozitivul rezultat fiind la fel de înalt ca un smartăhone obişnuit, dar mult mai gros.

În schimb, designul clamshell avantajează din start formatul smartphone tradiţional, cu ecran mai îngust pe orizontală şi mult mai spaţios pe verticală. Dacă în vremurile de demult, tastatura de tip T9 cu butoane fizice era dotare standard, spaţiul acesteia poate fi rechiziţionat acum fără probleme pentru extinderea suprafeţei tactile, singurul obstacol serios fiind găsirea unei soluţii tehnice potrivită pentru carcasa cu design articulat.

Corect implementat noul design Motorola RAZR 2020 ar putea oferi soluţia pentru un compromis ideal între mărimea carcasei şi suprafaţa de afişare.

Potrivit zvonurilor, noul smartphone ar urma să ofere 6.5″ sau 6.2″ diagonală de afişare în modul extins, lăsând pentru afişarea alertelor Android un ecran secundar vizibil la exteriorul carcasei.

Încadrat la gama mid-range, noul dispozitiv nu va beneficia de cel mai puternic chipset disponibil, sau camere foto ultra-performante, urmând să fie unul dintre primele telefoane pliabile adresate consumatorilor de rând.

Extrăgând din detaliile unei aplicaţii pentru brevet, noul smartphone pare că va avea nu unul, ci două modalităţi de pliere a ecranului – parţial şi complet. Din păcate, optimizările software care vor pune în valoare cele două moduri de folosire nu sunt cunoscute.

Spre deosebire de rivalii Galaxy Fold şi Moto X, Motorola RAZR 2020 pare că va avea un preţ considerabil mai mic, de 1500 dolari, justificând însă doar pe hârtie încadrarea mid-range.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult