Nissan pregăteşte şoferilor roboţi cu rol de copilot

01.10.2008
Nissan pregăteşte şoferilor roboţi cu rol de copilot

CEATEC, marele târg japonez de electronice, considerat pe continentul asiatic echivalentul versatului CES din Las Vegas, aduce în faţa vizitatorilor curioşi o mulţime de inovaţii care în viitor ar putea fi implemantate cu succes pe o arie largă de echipamente, nu doar cele strict legate de IT&C. Cu această ocazie, Nissan a prezentat două proiecte destinate automobilelor.

Primul, “Robotic Agent”, este un computer de bord avansat care îţi va ţine de urât pe parcursul călătoriilor. Sub aspectul unui roboţel inteligent (R2-D2), dar cu un comportament empatic precum C3PO, acesta îţi va analiza expresiile faciale şi va interacţiona vocal cu tine. Pe lângă informaţiile meteo, raportarea indicilor bursieri (acum nu ştim dacă prăbuşirea bursei i-a determinat pe niponi să introducă această facilitate) şi anunţarea rezultatelor din Champion’s League, agentul de serviciu va avea şi rol de GPS.

Nissan Robotic Agent

De partea cealaltă şi în totală antiteză cu Robotic Agent, avem un alt proiect interesant – „Nissan BR23C Biomimetric Car Robot Drive” sau, pe scurt, Nissan Bot. La prima vedere pare un roboţel neprietenos care va evita pe cât posibil contactul cu orice persoană sau obiect. Nu doar că te va ocoli, dar va întoarce şi capul în cealaltă parte cu o dureroasă aroganţă. La ce folos? Aşa cum este prezentat în videoclip ai fi tentat să spui că “fără niciun folos”, însă aceeaşi tehnologie integrată într-un autovehicul schimbă radical situaţia.

Nissan Bot este doar o modalitate de a exemplifica ceea ce doresc de fapt să realizeze inginerii japonezi: un dispozitiv cu laser (LRF – Laser Range Finder) capabil să detecteze obstacolele de la o anumită distanţă.

Principiul de funcţionare al sistemului de evitare

Sistemul poate fi programat să acţioneze diferit asupra direcţiei vehicului pe multiple raze, selectabile chiar de către şofer (vezi imaginea de mai sus). Pe elipsa cu raza cea mai mare se consideră o distanţă sigură, fără potenţial de risc, iar pe măsură ce razele se micşorează, sistemul va acţiona direcţia treptat până la momentul critic (elipsa portocalie), acolo unde va executa o manevră de evitare la limita capacităţii automobilului. Data la care aceste tehnologii vor fi puse în practică rămâne încă necunoscută.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News