Nokia 8 este disponibil în România. Iată cine îl vinde şi cât costă

06.10.2017
Nokia 8 este disponibil în România. Iată cine îl vinde şi cât costă
Nokia 8 poate fi achiziţionat în România de la operatori telecom şi retaileri, a anunţat HMD Global, compania care deţine licenţa exclusivă a brandului. Astfel, smartphone-ul este deja sau va apărea în curând în oferta companiilor: Orange, Vodafone, Telekom, Altex, Flanco şi eMAG. Preţul recomandat de producător este de 2.700 de lei. 
 
Terminalul are o grosime maximă de 7,3 mm şi ecran de 5,3 inci (rezoluţie 2.560 x 1.440 pixeli) cu margini curbate. Display-ul este protejat cu sticlă Gorilla Glass 5. Carcasa este realizată din aluminiu folosit în industria aeronautică. Nokia 8 rulează Android 7.1.1 Nougat (va primi actualizările Android O şi P), include chipset Snapdragon 835, 4 GB memorie RAM, capacitate de stocare internă de 64 GB (plus slot pentru card micro-SD de capacitate maximă de 256 GB) şi baterie de 3.090 mAh compatibilă cu tehnologia de încărcare rapidă Qualcomm Quick Charge 3.0.
 
Smartphone-ul este certificat IP54. Asta înseamnă că este rezistent la praf şi la stropi de apă, dar nu poate fi scufundat în lichid.

Pentru securitate suplimentară, terminalul include un senzor de amprentă. Telefonul va fi oferit în versiuni single-SIM şi dual-SIM.

 
Nokia 8 dispune de sistem dual-camera: 13MP (Colour) + 13MP (Mono). Modulul principal dispune de stabilizare optică a imaginii. Camera frontală, pentru selfie-uri, are senzor de 13 MP.
 
La fel ca şi celelalte smartphone-uri din portofoliul HMD Global, Nokia 8 rulează Android curat, fără aplicaţii inutile.
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro, Go4games.ro și Apropotv.ro. Are 15 ani de experienţă în presa centrală şi a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro ... citește mai mult