Nokia 8 Supreme, smartphone-ul anului 2017?

Autori: Adrian Popa, Aurelian Mihai 12.01.2017
Nokia 8 Supreme, smartphone-ul anului 2017?

Într-o încercare de a reafirma statutul de jucător important în piaţa smartphone,  Nokia ar putea participa la ediţia MWC 2017 şi cu un model încadrat la gama high-end.

Pregătit cu numele Nokia 8 Supreme, noul smartphone ar urma să ofere o alternativă celor rămaşi neimpresionaţi de specificaţiile modelului Nokia 6, deja anunţat într-o configuraţie motorizată de chipsetul Snapdragon 430.

Astfel, dacă Nokia 6 încearcă să convingă doar cu cantitatea generoasă de 4GB memorie RAM, ecranul Full HD de 5.5” şi cei 64GB memorie internă, Nokia 8 Supreme va fi un adevărat vârf de gamă, motorizat de chipsetul Snapdragon 835 sau 821. Lista neoficială cu specificaţii mai include 4GB sau 6GB memorie RAM, 64GB sau 128GB memorie internă, respectiv un ecran de 5.7” cu rezoluţie QHD.

Piesa de rezistenţă ar putea fi însă camera foto cu rezoluţie 24MP, prevăzută cu funcţie de stabilizare optică a imaginii OIS şi ”Super EIS”. De altfel, designul surprins în primele imagini de prezentare neoficiale aminteşte de un alt smartphone bine cunoscut pentru capabilităţile foto, modelul Nokia Lumia 1020.

Chiar dacă este puţin probabil ca tehnologiile PureView dezvoltate de finlandezi să fi fost preluate de „noul” Nokia, lansarea Nokia 8 Supreme în cadrul expoziţiei MWC 2017 în cadrul unui eveniment anunţat deja pentru data de 24 februarie cu siguranţă merită toată atenţia.

Tags: