Nokia Lumia 735 review

Nokia Lumia 735 review
Construcţie, design, ergonomie

În cadrul expoziţiei IFA Berlin 2014, Microsoft a lansat noile telefoane Lumia 730/735 şi 830, completând astfel portofoliul curent de terminale Windows Phone 8.1 cu două modele din gama intermediară. Plasat între ieftinele Lumia 530 şi 630 şi vârful de gamă Lumia 930, noul Lumia 735 este un telefon din gama intermediară care se remarcă printr-un preţ destul de rezonabil de circa 1000 de lei şi o cameră foto frontală de 5 MP dedicată amatorilor de selfies.

Construcţie, design, ergonomie

Din punct de vedere vizual, Lumia 735 marchează întoarcerea la emblematicul design care a debutat odată cu defunctul Nokia N9. La fel ca acesta, sau ca urmaşii săi Lumia 800, Lumia 900 sau Lumia 920, noul terminal Microsoft foloseşte aceeaşi combinaţie de elemente care a devenit celebră în acest interval de timp: muchii semicilindrice, capete tăiate drept şi spatele neted uşor teşit către extremităţi.

După cum se observă, Lumia 735 a abandonat butoanele capacitive pentru a permite reducerea costurilor de producţie, telefonul folosind, la fel ca modelele 530 sau 630, butoane virtuale afişate pe ecran. Din acest motiv, partea frontală este extrem de simplă, singurele detalii care se pot remarca fiind obiectivul mai mare al camerei frontale, sigla Nokia şi rama fină din plastic negru care înconjoară ecranul.

Nokia Lumia 735: un design tradiţional al familiei Lumia

Spre deosebire de predecesorul Lumia 720, noul Lumia 735 oferă un capac detaşabil colorat care poate fi înlocuit în funcţie de preferinţele personale. Din acest motiv, construcţia este similară celei remarcate la Lumia 820 sau Lumia 520, elementul de rezistenţă al corpului fiind ecranul şi carcasa internă din plastic, în timp ce capacul detaşabil este un simplu înveliş protector menit să asigure forma finală. Sub acest capac se găsesc bateria detaşabilă şi locaşurile NanoSIM şi MicroSD.

Nokia Lumia 735: un spate neted şi aproape plat

Învelind atât marginile cât şi spatele, capacul este fabricat dintr-o singură bucată de policarbonat subţire. Deoarece acesta se fixează bine de carcasa interioară de protecţie, capacul pare însă mai rigid decât este în realitate, impresia lăsată fiind una bună. Un alt detaliu pozitiv este faptul că, în ciuda volumului risipit de capacul şi bateria detaşabile, Microsoft a reuşit totuşi să înghesuie în cei 8,9 milimetri ai carcasei şi o antenă NFC şi bobina sistemului de încărcare wireless Qi.

Nokia Lumia 735: Nano SIM, MicroSD, NFC şi încărcare wireless Qi

Economiile făcute pentru atingerea unui preţ de producţie cât mai mic se observă şi atunci când privim proeminentele butoane laterale. Fabricate tot din material plastic, acestea au finisaje bune, însă nu strălucesc din nici un alt punct de vedere. Mai mult, se remarcă şi dispariţia butonului dedicat al camerei foto, acesta fiind înlocuit de un banal buton software plasat în Action Center.

Nokia Lumia 735: butonul pentru camera foto a dispărut

Spatele carcasei este extrem de simplu, remarcându-se doar grila mică a difuzorului, camera foto principală, un bliţ banal cu LED şi perforaţia aproape invizibilă a microfonului secundar. Restul detaliilor se încadrează în aceeaşi notă de minimalism, carcasa mai oferind doar un conector Micro USB în partea inferioară şi unul audio jack de 3,5 milimetri în partea superioară.

Nokia Lumia 735: un profil subţire fără prea multe detalii

Deşi Lumia 735 este un telefon cu un preţ care depăşeşte doar cu puţin pragul de 1000 de lei, calitatea construcţiei este bună. Carcasa internă îi oferă o rigiditate excelentă, butoanele nu au joc deranjant, iar combinaţia dintre masă, volum şi formă este foarte bună deoarece terminalul pare mai mic şi mai uşor decât este în realitate.

Singurul aspect care nu prea ne-a plăcut este sistemul de prindere a capacului detaşabil, acesta fiind prea slab în partea superioară. Vrând probabil să evite problemele modelului Lumia 820, care a oferit un capac ferm dar totodată şi foarte greu de desfăcut, Lumia 735 foloseşte un sistem de prindere ceva mai flexibil. Acesta se achită bine de sarcini în părţile inferioare şi de mijloc, însă cele două colţuri superioare pot aluneca prea uşor din poziţia normală, ceea ce strică puţin impresia favorabilă lăsată de carcasă.

Părţi pozitive

Autonomie
Dimensiuni şi greutate
Ecran AMOLED bun
Camera foto frontală
Redare audio

Părţi negative

Rezoluţia cam mică a camerei foto principale
Mici buguri software
Mici deficienţe de construcţie

Urmărește Go4IT.ro pe Google News