Nokia pregăteşte primele smartphone-uri cu Android pentru anul 2017

22.11.2016
Nokia pregăteşte primele smartphone-uri cu Android pentru anul 2017

În ciuda faptului că auzim zvonuri de multă vreme nici în anul 2016 nu am primit noi smartphone-uri Nokia. O prezentare oficială a companiei ţinută  la Capital  Markets Day sugerează însă că am putea vedea noile dispozitive cu Android în primăvara lui 2017. Unul dintre slide-urile prezentării prezenta planul de dezvoltare al opraţiunilor Nokia, o revenire pe piaţă de smartphone-uri fiind programată pentru anul viitor.

Cel mai probabil, Nokia va prezenta noile dispozitive mobile în cadrul Mobile World Congress, care va avea loc la sfârşitul lunii februarie în Barcelona. Dispozitivele vor fi realizate în totalitate de Foxconn, compania chineză care deţine acum drepturile de dezvoltare de smartphone-uri sub acest brand, alături de compania finlandeză HMD Global.

Planurile pentru 2017 menţionează şi o concentrare pe îmbunătăţirea poziţiei pe piaţa de dispozitive pentru realitate virtuală, compania producând o cameră video care filmează la 360 de grade, dezvoltarea brandului propriu de monitorizare digitală a sănătăţii şi lărgirea portofoliului de brevete în domeniul mobil, auto şi alte dispozitive electronice.

Specificaţiile tehnice zvonite pentru noile dispozitive sugerează că vom avea de a face cu noi modele mid-range şi high-end. Cele de top vor fi echipate cu chipset-uri Qualcomm puternice şi cu display-uri OLED cu rezoluţie înaltă. Probabil că şi camerele foto vor fi de calitate superioară, telefoanele Nokia din trecut fiind întotdeauna printre cele mai performante la acest capitol.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult