Note 10 ar putea fi cel mai mare telefon Galaxy de până acum

16.10.2018
Note 10 ar putea fi cel mai mare telefon Galaxy de până acum

Chiar dacă şi actualul model Galaxy Note 9 primeşte destule critici pentru dimensiunile sale prea mari, progresele făcute în sensul diminuării ramei lăsate în jurul ecranului sunt valorificate exclusiv pentru creşterea suprafeţei de afişare.

Intrat în competiţie cu Apple după lansarea lui iPhone XS Max, cu 0.1 inch mai mare decât modelul Note 9, Samsung pare că ia prea în serios provocarea companiei americane. Ignorând faptul că Galaxy Note 9 dispune deja de un ecran cu diagonală 6.4”, pe care majoritatea utilizatorilor l-ar considera suficient, sud-coreenii iau în considerare o carcasă mai mare pentru succesorul Note 10.

Potrivit zvonurilor circulate din surse apropiate companiei, Samsung va lansa Galaxy Note 10 în a doua jumătate a anului viitor, echipat cu un ecran Super AMOLED de 6.66”, mai mare decât cel de 6.5” întâlnit la rivalul iPhone XS. Putem doar să presupunem cum va răspunde Apple noii provocări.

Având în vedere faptul că 2019 este aşteptat să fie anul oficial de debut pentru telefoanele mobile cu ecran pliabil, este posibil ca Galaxy Note 10 să fie de fapt un precursor pentru acestea, în sensul că generaţiile smartphone viitoare vor reveni la dimensiuni mai compacte, obţinute prin plierea sau rularea ecranului la interiorul carcasei.

 

Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult