OnePlus 10 „non-Pro” se va lansa sub numele Oppo Reno 8

07.04.2022
OnePlus 10 „non-Pro” se va lansa sub numele Oppo Reno 8

Pentru prima dată după mulți ani, OnePlus a lansat un singur smartphone în gama sa flagship. Anterior oferea două modele, un „standard” care are tot ce ai nevoie pentru o experiență de utilizare high-end, și un model „Pro”, care vine cu o serie de îmbunătățiri, care nu sunt neapărat necesare. Anul acesta însă, OnePlus a lansat doar modelul 10 Pro, fără un 10 „non-Pro”. Se pare că decizia a fost luată de Oppo, care a preferat să păstreze acele componente pentru dezvoltarea modelului Reno 8, vândut sub brandul propriu.

Oppo Reno 8 arată la fel ca un OnePlus 10 Pro

Fanii OnePlus nu sunt foarte fericiți cu integrarea brandului înapoi în compania-mamă Oppo. Majoritatea problemelor apar în zona software, unde OnePlus a renunțat la un Android „curat” pentru un skin foarte intruziv, dar și în zona de preț. Dacă înainte un model OnePlus de top pornea de pe la 500-600 euro, acum OnePlus 10 Pro pornește de la 900 de euro și nici nu vine cu certificare pentru rezistență la apă.

Conform Digital Chat Station, un leaker cunoscut din China, decizia de a lansa doar un model Pro a fost luată de Oppo pentru a putea avea și un nou Reno 8 pe piață foarte rapid. În cele mai recente fotografii, modelul Reno 8 arată aproape identic cu un OnePlus 10. Vorbim despre același tip de modul de cameră prelungit pe laterala telefonului, cu trei camere foto și un blitz circular, un ecran mare și o cameră perforată în colțul din stânga. Singurele elemente diferite par a fi forma ecranului, care este plat la margini, lipsa logo-ului Hasselblad și lipsa unui slider pentru profilurile de sunet.

Inclusiv la nivelul specificațiilor acestor componente, Oppo Reno 8 pare să fie foarte apropiat de ceea ce ar fi putut fi OnePlus 10: ecran Full HD+ la 120 Hz și cameră foto wide cu senzor Sony IMX766, aceeași pe care am întâlnit-o și pe OnePlus 9.

Chiar dacă nu vom primi un OnePlus 10 „non-Pro” anul acesta, probabil că Oppo va lansa modelul Reno 8 în următoarele câteva luni. Având în vedere că diferențele între cele două brand-uri sunt din ce în ce mai mici, în special la nivel hardware, dar mai nou și la capitolul software, este greu să justifici alegerea unui brand față de celălalt. Cei care își doreau un OnePlus 10 mai ieftin, vor avea astfel opțiunea Reno 8.

sursa: Digital Chat Station

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult