OnePlus 8T anunțat și în ediția Cyberpunk 2077, decorată în culorile jocului video

02.11.2020
OnePlus 8T anunțat și în ediția Cyberpunk 2077, decorată în culorile jocului video

OnePlus 8T a fost anunțat oficial în ediția Cyberpunk 2077 „Netrunner Edition”. Această nouă ediție a telefonului este echipată cu același hardware la interior, însă beneficiază de o carcasă complet refăcută pe partea din spate, cu un modul pentru cameră extins și un design inspirat de jocul Cyberpunk 2077, care urmează să se lanseze pe PC și console în luna decembrie.

OnePlus 8T Netrunner Edition cu decorații Cyberpunk va fi disponibil în ediție limitată

Noul model beneficiază de un capac de sticlă pe partea din spate, decorat cu logo-ul jocului, un motiv „digital” similar cu ceea ce vom vedea în joc, alături de un modul de cameră extins pe întreaga lățime a capacului. Din păcate, modulul de cameră extins nu are și funcționalitate extinsă. Vorbim despre același sistem cu patru senzori și două module de blitz pe care l-am văzut în urmă cu doar câteva săptămâni.

În cutia telefonului vor fi oferite și un adaptor de priză rapid, de 65W, o husă de protecție decorată cu aceleași motive în culori gri și galben, inspirate de noul joc și un cablu de încărcare. Bonus, OnePlus oferă și câteva insigne exclusive inspirate de joc. La nivel software, interfața OnePlus este decorată cu fundaluri din joc și cu o temă în culori care să se potrivească cu restul pachetului, alături și de un pachet de pictograme dedicate.

Acest model este acum disponibil în China, unde poate fi comandat la prețul de 3.999 yuan (515 euro), adică cu 300 yuan mai mult decât modelul standard. Atunci când va ajunge în Europa, prețul va fi cu siguranță mai mare decât acesta. Lansarea modelului OnePlus 8T Netrunner Edition, inspirată de Cyberpunk 2077 ajunge în magazine pe 11 noiembrie, iar acesta va fi disponibil în ediție limitată. Teoretic, cu o săptămână mai târziu trebuia să ajungă în magazine și jocul, doar că de curând lansarea a fost mutat cu trei săptămâni mai târziu.

sursa: Weibo via GSM Arena

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult