OnePlus confirmă existenţa noului smartphone „T”, echipat cu Snapdragon 821

Autor: Cătălin Niţu 09.11.2016
OnePlus confirmă existenţa noului smartphone „T”, echipat cu Snapdragon 821

După dezvăluirea timpurie a noului smartphone OnePlus din partea Qualcomm, compania chineză a confirmat că săptămâna viitoare vom primi şi o prezentare oficială. Anunţul a venit tot de pe Twitter, unde OnePlus a publicat un clip video în care anunţă data la care va oferi detalii complete despre acesta. Cu toate acestea, tot am primit câteva detalii noi despre noul telefon, care este numit momentan doar „T”.

Logo-ul „T” sugerează că numele „3T” sugerat anterior de zvonuri este adevărat, sau poate că OnePlus va renunţa complet la cifra 3. Aceasta nu ar fi prima dată când OnePlus foloseşte un nume format dintr-o singură literă pentru un nou smartphone, în toamna anului trecut, compania lansând modelul OnePlus X, o versiune mai mică a originalului OnePlus One. Detaliile despre OnePlus 3T sau simplu OnePlus T sugerează însă un upgrade smenificativ de performanţă.

Clipul video confirmă din nou faptul că la baza telefonului va sta chipset-ul Snapdragon 821, care va rula la frecvenţa de 2,35 GHz, spre diferenţă de OnePlus 3, care vine cu un chipset Snapdragon 820 la 2,15 GHz. Pe lângă performanţa în plus pe partea de procesare, Snapdragon 821 va asigura şi performanţă mai bună în aplicaţii de realitate virtuală, probabil oferind compatibilitate cu Google Daydream. Întrucât toate telefoanele care pot rula platforma Daydream anunţate până în prezent sunt echipate cu display-uri QHD, este posibil ca şi noul OnePlus 3T/T să vină cu un nou display, renunţând astfel la panoul de 5,5” cu rezoluţie Full HD.

Vom afla cu siguranţă detalii complete pe 15 noiembrie la ora 20:00 a României, când OnePlus a promis un livestream pe pagina oficială de Facebook, dedicat noului dispozitiv.