OnePlus pregăteşte OnePlus 3T, o versiune îmbunătăţită a originalului OnePlus 3

OnePlus pregăteşte OnePlus 3T, o versiune îmbunătăţită a originalului OnePlus 3

După ce mai întâi oficialii companiei au infirmat zvonurile cum că vor suspenda producerea modelului OnePlus 3, noi indicii arată că într-adevăr sunt pregătite schimbări, dar în direcţia lansării unei versiuni revizuite, cu performanţe crescute şi mai puţine probleme decât modelul original.

Încă de la lansare, OnePlus 3 a fost reclamat de utilizatori pentru probleme dintre cele mai diverse, începând cu funcţionarea defectuoasă a ecranului OLED, probleme cu încărcarea bateriei şi gestionarea ineficientă a memoriei RAM de 6GB, cu scopul de a obţine astfel o autonomie mai bună a bateriei. Aparent, toate acestea nu puteau fi rezolvate doar cu actualizări software, fiind nevoie şi de o nouă revizie hardware.

Identificat cu indicativul A3010, noul smartphone ar putea fi dezvăluit cu numele OnePlus 3T şi prezentat ca o versiune îmbunătăţită a originalului OnePlus 3, motorizată de chipsetul Snapdragon 821 şi echipat cu versiunea Android 7.0 nougat, preinstalată din fabrică. Echipat cu un CPU la 2.4 GHz, noul smartphone poate aduce un spor de performanţă de până la 10%.

Însă potrivit altor surse, OnePlus 3T ar fi de fapt o versiuine complementară pentru OnePlus 3, cu ecran Optic AMOLED de 6” (faţă de 5.5” la modelul actual) şi un acumulator mai mare.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult