Oppo prezintă un nou smartphone „clamshell” cu display care se pliază

26.05.2016
Oppo prezintă un nou smartphone „clamshell” cu display care se pliază

După smartphone-uri cu display mare şi mai nou smartpone-uri cu display curbat, următoarea inovaţie în acest domeniu pare să fie display-ul care se pliază, sau care se rulează. Samsung a prezentat zilele trecute un concept de display care se strânge în jurul unui tub, iar Oppo vine acum cu un concept de flip-phone modern, cu ecran pliabil, care atunci când este deschis devine o veritabilă tabletă.

Momentan Oppo nu a făcut un anunţ cu referire la acest design, modelul prezentat fiind un simplu prototip, însă acesta răspunde la câteva dintre întrebările pe care utilizatorii le-ar putea avea. Pentru a putea plia display-ul, carcasa vine cu un spaţiu în jurul balamalei, unde se crează bucla în display. Dispozitivul vine cu dimensiuni mari, fiind necesară găzduirea display-ului, sistemului de prindere al celor două bucăţi, hardware-ul intern şi o baterie generoasă care să alimenteze toate componentele.

Modelul prezentat de Samsung sugerează un design complet diferit însă. În locul formatului „clamshell”, compania coreană doreşte să creeze un smartphone cu dimensiuni reduse, care să se mărească atunci când ai nevoie de spaţiu mai mult pe display. 

Citeşte şi Samsung a prezentat display-ul care se rulează. Posibil să fie integrat în noul Galaxy X

 
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult