Performanţele lui Galaxy S9+, dezvăluite cu un prim set de rezultate Geekbench

20.12.2017
Performanţele lui Galaxy S9+, dezvăluite cu un prim set de rezultate Geekbench

Aşteptat la începutul anului viitor, Galaxy S9 şi varianta premium Galaxy S9+ vor fi motorizate de chipsetul Qualcomm Snapdragon 845, informaţia fiind practic confirmată de datele apărute în arhiva cu rezultate Geekbench.

Potrivit listei neoficiale cu specificaţii, Galaxy S9+ păstrează configuraţia cu 6GB memorie RAM întâlnită şi la actualul model Note 8, însă performanţele oferite de chipsetul Snapdragon 845 sunt considerabil mai mari. Chiar dacă folosirea vârfului de gamă Qualcomm nu poate fi confirmată şi pentru Galaxy S9, performanţele afişate de versiunea S9+ (nume de codSM-G965U1) reprezintă un bun punct de referinţă şi pentru versiunea standard.

Din păcate, testele single-core încă lasă un avantaj consistent pentru rivalul iPhone X, motorizat de chipsetul Apple A11.

În afară de un ecran mai mare şi acumulator de capacitate generoasă, Galaxy S9+ este aşteptat să ofere şi un sistem dual-camera la partea din spate, absent la modelul S9.

Echipate cu versiunea Android Oreo 8.0, Galaxy S9 şi S9+ şi-ar putea face apariţia chiar din luna ianuarie, la CES 2018. Alternativ, Samsung ar putea să rezerve această ocazie pentru dezvăluirea noii game de telefoane mid-range premium Galaxy A8 şi A8+ (2018), mutând lansarea Galaxy S9 pentru data de 24-25 februarie 2018.

Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult