Primele imagini cu HTC A9, „eroul” care ar trebui să repună compania în rândul producătorilor de top

Primele imagini cu HTC A9, „eroul” care ar trebui să repună compania în rândul producătorilor de top

Aflat în plin proces de restructurare, concretizat prin tăieri masive de personal şi vânzarea unor active valoroase, HTC pregăteşte o nouă serie de produse care ar trebui să repună compania pe profit. Potrivit declaraţiilor făcute chiar de CEO-ul companiei,  Cher Wang, un dispozitiv ˝erou„ va fi lansat în luna octombrie a acestui an, afişând un design complet refăcut.

Primele imagini cu HTC A9, ˝eroul„ care ar trebui să repună compania în rândul producătorilor de top

Descris în unele zvonuri cu numele de cod Aero, noul smartphone ar fi chiar exemplarul din imaginea de mai sus. Purtând logo-ul HTC şi cu trăsături amintind mai degrabă de rivalul iPhone 6 decât actualul model One M9, terminalul renunţă la spatele rotunjit în favoarea unui design aplatizat.

Potrivit informaţiilor circulate până acum la bursa zvonurilor, noul smartphone va fi promovat sub numele HTC A9. Telefonul pregătit carcasă integral metalică şi două variante de culoare, Tyrant Gold şi Dark Grey, va avea ecran curbat de 5.2˝, cu rezoluţie QHD. La interior, noul A9 ascunde o configuraţie motorizată de chipsetul deca-core Helio X20 SoC, ajutat cu 4 GB memorie RAM şi un acumulator de 3500 mAh.

Din păcate în lipsa mai multor dezvăluiri din surse credibile, autenticitatea imaginilor de mai sus nu poate fi stabilită cu certitudine, dispozitivul prezentat putând fi o simplă clonă iPhone destinată pieţei chineze, având logo-ul HTC improvizat pe capacul din spate. 

Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult