Quake 3 în toată splendoarea, pe telefoanele Nokia

01.12.2008
Quake 3 în toată splendoarea, pe telefoanele Nokia

iD Software a scris pagini importante în istoria jocurilor pe PC, iar Quake 3 este una dintre ele. Îmi aduc aminte că sistemul meu de atunci nu putea rula jocul din cauza plăcii video, fiind necesar un upgrade destul de costisitor la acea vreme. După 10 ani de “forcing” tehnologic, putem acum să jucăm Quake 3 Arena de pe telefonul mobil. Atenţie, nu este o versiune simplificată concepută să ruleze pe device-uri modeste, vorbim de Q3 cel de pe PC-uri.

Din păcate doar cei care au un telefon Nokia N95 8 GB, N82 sau E90 se pot bucura de inedita experienţă – dintre telefoanele Nokia cu Symbian, acestea au mai multă memorie RAM. Dezvoltatorii au făcut câteva modificări pentru a putea juca Quake 3 mai uşor, cu ajutorul tastaturii clasice şi a mouse-ului – conectate la telefon prin Bluetooth. Îţi dai seama ce calvar era să încerci să faci frag-uri utilizând tastatura telefonului.

Surprizele nu se opresc însă aici – versiunea “mobile” de Quake 3 permite chiar şi un carnagiu în modul multiplayer. Instalarea nu este deloc la îndemâna oricui, trebuie să respecţi nişte paşi stricţi dacă vrei să-ţi impresionezi prietenii cu un joc 3D adevărat pe telefon. Procedura completă se găseşte aici.

Quake 3