Qualcomm anunță Snapdragon 888. Care sunt primele telefoane care vor folosi noul procesor

Autor: Cătălin Niţu 02.12.2020
Qualcomm anunță Snapdragon 888. Care sunt primele telefoane care vor folosi noul procesor

Qualcomm a anunțat în sfârșit mult așteptatul său chipset high-end pentru anul 2021. Chiar dacă zvonurile îl numeau Snapdragon 875, urmând tradiția ultimelor câteva lansări, producătorul american ne-a surprins și l-a anunțat sub numele Snapdragon 888. Acesta este un upgrade major în câteva puncte cheie, în special la capitolul procesare grafică, dar și atunci când vine vorba despre conectivitate 5G. Deja au fost anunțați mai mulți parteneri care vor folosi acest cip, printre care se numără unele dintre cele mai mari nume din industrie.

Snapdragon 888 va sta la baza telefoanelor high-end din 2021

Din păcate, detaliile complete despre noul Snapdragon 888 nu au fost încă anunțate. Compania a spus însă că va folosi un nou modem numit X60, realizat pe arhitectură pe 5nm, care va consuma mai puțină energie decât X55-ul de anul trecut. De asemenea, va folosi un nou procesor AI și un procesor de imagine îmbunătățit, care poate realiza fotografii la 12 megapixeli la 120 de cadre pe secundă. Cu siguranță, acest lucru va permite înregistrarea de materiale video în slow motion la rezoluție mai mare.

În timp ce detaliile complete despre noul procesor vor fi oferite în cadrul zilei de astăzi, 2 decembrie, în ziua a doua de Qualcomm Tech Summit, am aflat care sunt primele dispozitive confirmate pentru integrarea lui Snadpragon 888. Este vorba despre următorul flagship Xiaomi, modelul Mi 11, următorul flagship de la Oppo, modelul Find X3, cât și un nou model de top de la Realme cu numele de cod „Race”: modelul RMX2202.

Alți parteneri confirmați de Qualcomm sunt LG, OnePlus, Motorola, ASUS și Lenovo. Acestea sunt companii care tradițional oferă smartphone-uri high-end, majoritatea echipate cu procesoare de la Qualcomm. Este curios faptul că Samsung nu este pe această listă, deși știm cu siguranță cu anul viitor, compania va anunța Galaxy S21, care va fi din nou disponibil în două variante: cu procesor Exynos și cu procesor Snapdragon.

sursa: Engadget, GSM Arena, 2, Xiaomi