Realme GT5 Pro ar putea fi o alternativă mai ieftină la OnePlus 12

02.08.2023
Realme GT5 Pro ar putea fi o alternativă mai ieftină la OnePlus 12

Modelele high-end de la Realme, variantele „GT Pro”, din ultimii ani s-au dovedit a fi telefoane performante cu prețuri mai accesibile decât ale flsgship-urilor momentului, cu puține compromisuri. Se pare că GT5 Pro, următorul modelul de top al Realme, va încerca să concureze de la egal la egal cu flagship-urile din 2024, urmând să integreze un chipset de top și camere mult mai avansate decât în trecut.

Realme GT5 Pro urmează să fie lansat cu un procesor de top și zoom periscopic

Dacă era un capitol la care Realme GT nu putea să se ridice la nivelul concurenței din piață, acela era la capitolul captură foto. Camerele de pe modelele Realme erau mai degrabă comparabile cu cele ale unor telefoane mid-range, iar GT5 Pro ar putea schimba asta. Digital Chat Station, leaker-ul din China care activează pe Weibo, a menționat recent că Realme GT5 Pro va beneficia pentru prima dată de un zoom optic periscopic.

Acesta va beneficia de un senzor OmniVision de 64 megapixeli și de zoom optic 3x. Având un zoom periscopic și un senzor de rezoluție mare, cu siguranță zoom-ul va putea fi extins prin crop peste aceste valori. Am văzut recent pe telefoanele Honor și Huawei din gama de top că un zoom 3X poate oferi rezultate foarte bune și la 10X cu procesare adecvată și hardware de calitate.

realme gt5 pro digital chat station

Camera principală va fi bazată pe un senzor Sony IMX din seria 9 de 1/1.4” cu stabilizare optică. Se zvonește că și OnePlus 12 va folosi o configurație similară de camere. Ce nu va primi Realme este branding-ul Hasselblad.

Desigur, totul va fi controlat de procesorul Snapdragon 8 Gen 3, care urmează să fie anunțat oficial în luna octombrie. Cel mai probabil, Realme GT5 Pro va debuta în China înainte de sfârșitul acestui an și va ajunge în Europa în 2024 alături de alte telefoane bazate pe acest procesor nou de la Qualcomm.

Între timp însă, s-ar putea să primim pe piață un nou model Realme GT5, bazat pe modelul GT Neo6, cu chipset Snapdragon 8 Gen 2. Chiar dacă Realme a anunțat un Realme GT3 la MWC, cu încărcare la 240W, acel model nu a mai ajuns pe piața din Europa. Fiind vorba despre un brand chinez, nu va exista un GT4, întrucât numărul 4 este considerat ghinionist în cultura chineză.

sursa: Weibo, via GSM Arena

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult