Realme X2 Pro, disponibil la precomandă în Europa

Autor: Aurelian Mihai 05.11.2019
Realme X2 Pro, disponibil la precomandă în Europa

Realme şi-a anunţat luna trecută intrarea în piaţa europeană, iar vârful de gamă Realme X2 Pro este modelul care ar trebui să atragă fani din tabăra amatorilor de telefoane Xiaomi, Huawei Honor şi One Plus.

Disponibil la precomandă începând cu data de 4 noiembrie, Realme X2 Pro reprezintă o abatere de la poziţionarea companiei aproape exclusiv la gama entry-level şi mid-range.

Cu design oarecum asemănător rivalului OnePlus 7T Pro, Realme X2 Pro plusează cu o cameră foto superioară, sistem de încărcare rapidă cu viteză îmbunătăţită şi Color OS, o interpretare de Android 10 substanţial diferită de modelul standard oferit de Google.

La interior, Realme X2 Pro ascunde o configuraţie bazată pe cel mai puternic chipset al momentului – Snapdragon 855+, ajutat cu o cantitate respectabilă de 6GB, 8GB sau 12GB memorie RAM, în funcţie de buget. Carcasa acoperită cu sticlă faţă-verso adăposteşte un acumulator de 4000 mAh, adaptat cu tehnologia SuperVOOC pentru a permite încărcare rapidă la puterea de 50W, livrată prin cablu USB-C folosind adaptorul AC inclus în pachetul cu accesorii. Fiind vorba de un chipset Qualcomm, standardul Quick Charge 3 este de asemenea suportat, împreună cu adaptoare AC livrate de alţi producători.

La partea din faţă, Realme X2 Pro ne întâmpină cu un ecran Fluid AMOLED de 6.5 inch, cu rezoluţie FHD+ şi senzor de amprentă integrat.

Pe spate găsim o cameră foto bazată pe senzorul Samsung GW1 de 64MP, cuplat unui obiectiv cu lentile f/1.8 şi capabil să obţină poze în condiţii de luminozitate redusă folosind rezoluţie 16MP. Sistemul quad-camera mai include un modul ultra-wide de 8MP, cameră de 13MP pentru funcţia zoom optic şi senzor de 2MP pentru aplicarea efectelor bokeh în pozele tip portret.

Toate acestea pot fi avute la preţul de 399 euro în varianta cu 6GB/64GB memorie, ajungând la 4999 euro pentru modelul de top cu 12GB memorie RAM şi 256GB stocare internă. Realme X2 Pro este disponibil în versiunile de culoare Neptune Blue şi Lunar White.

 

Tags: