Reclama pentru Galaxy S7 Edge difuzată de Samsung la Oscar 2016 este plină de celebrităţi

29.02.2016

Samsung este unul dintre cei mai mari sponsori ai evenimentului de decernare a premiilor Oscar. Şi în acest an compania a investit masiv în show. În timpul evenimentului a fost difuzată o reclamă la Galaxy S7 Edge în care apar o mulţime de celebrităţi, printre care: Wesley Snipes, Lil Wayne, James Harden şi William H. Macy. Toate aceste vedete scot în evidenţă anumite caracteristici ale noului smartphone vârf de gamă.

Gala Oscar are o audienţă uriaşă, astfel că 30 de secunde de reclamă în timpul evenimentului pot costa 2 milioane de dolari, estimează firma de cercetare a pieţei Kantar.

Nu este prima dată când Oscar se foloseşte de Premiile Oscar pentru a promova cele mai noi smartphone-uri ale sale vârf de gamă. Iar factura plătită este imensă. Samsung a cheltuit 20 milioane de dolari pentru promovare la evenimentul de decernare a premiilor Oscar din 2014, potrivit publicaţiei Wall Street Journal. Atunci, compania a obţinut un succes major pe plan de imagine când un „selfie” al mai multor actori celebri a fost realizat cu un dispozitiv Galaxy Note 3. Tweet-ul care includea imaginea era, la momentul respectiv, cel mai partajat din istoria Twitter.

Fotografia îi include pe Ellen DeGeneres, Angelina Jolie, Brad Pitt, Meryl Streep, Julia Roberts, Bradley Cooper, Jennifer Lawrence, Lupita Nyong’o, Kevin Spacey, Channing Tatum şi Jared Leto.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult