Redmi Note 7 Pro, noul telefon Xiaomi cu cameră foto de 48MP şi preţ de 200 dolari, nu va ajunge oficial în Europa

25.03.2019
Redmi Note 7 Pro, noul telefon Xiaomi cu cameră foto de 48MP şi preţ de 200 dolari, nu va ajunge oficial în Europa

Lansat oficial pentru piaţa din China şi India, Redmi Note 7 Pro a stârnit mult entuziasm în rândul fanilor Xiaomi, produsul cu design premium şi dotări de invidiat fiind aşteptat şi în pieţele internaţionale.

Din păcate, Xiaomi a confirmat între timp că doar modelul Redmi Note 7 non Pro va fi disponibil în versiune internaţională, decizia luată ţinând de strategia de marketing a companiei. Sigur, la un preţ în jurul sumei de 200 euro Redmi Note 7 Pro ar fi un adevărat best-buy, însă de aceasta dată oferta s-a dovedit a fi prea bună pentru a fi reală.

Informaţia a fost confirmată de PR-managerul Xiaomi, John Chan, pentru publicaţia Android Authority, însă motivul exact din spatele acestei decizii nu este foarte bine elaborat.

Totuşi, asta nu înseamnă că dacă locuieşti într-o ţară europeană nu poţi cumpăra un exemplar Redmi Note 7 Pro direct din ofertele magazinelor cu livrare din China. Însă va trebui să te mulţumeşti cu versiunea de Android pentru piaţa chineză, fără acces în magazinul Google Play şi garnisită cu aplicaţii adresate publicului asiatic. Sigur, cu ceva experienţă în instalarea de ROM-uri Android custom te poţi alege cu o versiune de firmware relativ curată şi pachetul familiar de servicii Google. Însă cel mai mare compromis este dificultatea remedierii solicitărilor pentru reparaţii în garanţie, magazinele asiatice neavând o reputaţie tocmai bună în această privinţă.

Xiaomi oferă modelul Redmi Note 7 Pro în variante cu  4GB şi 6GB memorie RAM, respectiv 64GB şi 128GB spaţiu de stocare, expandabil cu până la 256GB prin adăugarea unui card de memorie microSD. Telefonul dispune de un ecran LCD de 6.3 inch, decupat la partea de sus după modelul „picătură”. Acesta foloseşte rata de aspect 19.5:9 şi rezoluţie 2340×1080 pixeli. Avem la dispoziţie o cameră frontală de 13MP, iar în spate găsim noua cameră foto echipată cu un senzor Sony IMX586 de 48MP, asistată cu un al doilea senzor de 5MP pentru aproximarea efectelor de profunzime.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult