Telefoanele Redmi Note 9, disponibile de astăzi în România

27.05.2020
Telefoanele Redmi Note 9, disponibile de astăzi în România

Xiaomi Redmi Note 9 și Note 9 Pro au fost anunțate oficial pentru lansare în România încă de la începutul lunii. Acum, acestea intră și în ofertele magazinelor de specialitate autohtone, la prețuri competitive, având în vedere dotările hardware ale acestor modele. Ba chiar există și o ofertă promoțională de lansare, care asigură o brățară inteligentă Mi Smart Band 4 tuturor celor care cumpără în următoarele câteva zile.

Redmi Note 9 este disponibil de astăzi în România

Primul telefon din seria Redmi Note 9 disponibil în România este cel standard. Acesta vine cu un ecran de 6,5” cu procesor MediaTek Helio G85 și în configurații cu 3 și 4 GB memorie RAM și 64 sau 128 GB stocare. Acest model promite un sistem de camere avansat, cu patru senzori și obiective, acumulator de 5.020 mAh cu încărcare rapidă și prezența unor funcții avansate precum un jack de 3,5 mm și un port infraroșu.

Specificații Redmi Note 9

  • Display: 6,53”, FHD+ (2.340 x 1.080 pixeli)
  • Procesor: MediaTek Helio G85 @ 2,0 GHz (octa-core, 12nm)
  • RAM: 3/4 GB
  • Stocare: 64/128 GB
  • Cameră: 48 MP f/1.8 wide + 8 MP f/2.2 ultra-wide + 2 MP macro + 2 MP adâncime
  • Cameră frontală: 13 MP f/2.25
  • Card: da, microSD până la 512 GB
  • Baterie: 5.020 mAh, încărcare rapidă la 18 W
  • Dimensiuni: 162,3 x 77,2 x 8,9 mm
  • Greutate: 199 g
  • Altele: dual-SIM, amprentă pe spate, jack 3,5 mm, port IR

Acest model intră în oferta magazinelor din România al un preț recomandat de 899 lei pentru varianta de bază cu 3GB RAM și 64 GB stocare și 999 lei pentru varianta 4 + 128 GB. În perioada 27 mai – 2 iunie, cei care cumpără acest model primesc și brățara inteligentă Mi Band 4 gratuit.

Redmi Note 9 Pro intră în magazinele din România săptămâna viitoare

Xiaomi a decis să aducă Redmi Note 9 Pro cu o mică întârziere. Telefonul va intra în oferta magazinelor din România începând cu data de 3 iunie. Acesta va beneficia de oferta de lansare cu brățară Mi Band gratuită în perioada 3-9 iunie. Telefonul pornește de la un preț de 1.299 lei pentru varianta de bază, cu 6 GB RAM și 64 GB stocare și ajunte la 1.399 lei pentru varianta superioară, cu 6 GB RAM și 128 GB stocare.

Specificații Redmi Note 9 Pro

  • Display: 6,67”, FHD+ (2.400 x 1.080 pixeli)
  • Procesor: Snapdragon 720G @ 2,3 GHz (octa-core, 8nm)
  • RAM: 6 GB
  • Stocare: 64/128 GB
  • Cameră: 64 MP f/1.8 wide + 8 MP f/2.2 ultra-wide + 5 MP macro + 2 MP adâncime
  • Cameră frontală: 16 MP f/2.4
  • Card: da, microSD până la 512 GB
  • Baterie: 5.020 mAh, încărcare rapidă la 30 W
  • Dimensiuni: 165,75 x 76,88 x 8,8 mm
  • Greutate: 209 g
  • Altele: dual-SIM, amprentă în butonul Power, jack 3,5 mm, port IR
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult