Samsung colaborează cu Bang & Olufsen pentru lansarea unui telefon de lux

17.08.2007
Samsung colaborează cu Bang & Olufsen pentru lansarea unui telefon de lux

Din colaborarea a două companii cu renume pe domeniile unde activează, nu poate ieşi decât un produs de top. Chiar dacă nu este lansat, iar producătorii tac mâlc, sunt destule informaţii cât să ne determine să scriem şi să aşteptăm telefonul de lux Serenata.

A luat naştere prin unirea forţelor celor de la Samsung şi a danezilor de la Bang & Olufsen; prima companie renumită pe domeniul telefoniei mobile, iar cea de-a doua sinonimă cu produsele electronice de lux, în special cu cele audio, şi a cărei istorie începe încă din 1925. Echipamentul are mai multe denumiri, în afară de Serenata, mai putând fi găsit ca Serene II sau SGH-F310.

Primele informaţii despre Serenata au apărut după ce acesta a fost aprobat în mai de FCC (comisia guvernamentală a Statelor Unite însărcinată cu aprobarea echipamentelor electronice). Proiectul se conturează şi mai mult prin apariţia primei imagini şi a detaliilor tehnice. Bang & Olufsen îşi pune amprenta asupra telefonului, acesta fiind unul multimedia, iar Samsung ajută cu o capacitate de stocare impresionantă, 4 GB.

Alături de SGH-310, a mai apărut la orizont şi SGH-F330, ale căror linii de design sunt apropiate. Nu se cunoaşte însă dacă la acesta din urmă a colaborat în vreun fel Bang & Olufsen. Ambele telefoane vor fi pregătite pentru accesarea Internetului la viteze corespunzătoare anilor 2007-2008 (3G HSDPA).

Urmărește Go4IT.ro pe Google News