Samsung Galaxy A8s, primul telefon cu ecran perforat, a ajuns în magazine şi are un preţ destul de atractiv

24.12.2018
Samsung Galaxy A8s, primul telefon cu ecran perforat, a ajuns în magazine şi are un preţ destul de atractiv

Galaxy A8s, primul smartphone Samsung cu ecran perforat a ajuns în sfârşit pe rafturile magazinelor online din China, dezvăluind pentru prima dată preţul telefonului. Fiind vorba despre un smartphone samsung de medie, ne-am fi aşteptat ca acesta să fie apropiat de preţul altor companii din gama high-end, însă acesta este neaşteptat de bine poziţionat pe piaţă, având în vedere că este echipat cu tehnologie în premieră.

Samsung a listat Galaxy A8s pe magazinul chinezesc JD.com la preţul de 2.999 yuan, adică aproximativ 380 de euro. Având în vedere că modele mai vechi ale seriei Galaxy A, precum Galaxy A8 (2017) pornea de la un preţ de peste 400 de euro, A8s are şanse mari să atragâ clienţi, mai ales dacă luăm în considerare ce oferă pentru acest preţ.

Vorbim despre un hardware bazat pe un chipset Snapdragon 710, un model foarte performant pentru gama de medie superioară, 6 GB memorie RAM, 128 GB stocare şi Android Pie pre-instalat, fiind primul dispozitiv Samsung care oferă această versiune. Pe partea din spate, telefonul beneficiază de un senzor de amprentă şi un sistem de 3 camere, probabil similar cu cel de pe Galaxy A7 (2018).

Desigur, caracteristica definitorie pentru acest model este ecranul perforat, care se întâmplă să fie şi primul de pe piaţă, modelele Honor View 20 şi Huawei Nova 4 anunţate de curând fiind încă nelansate în mod oficial. Motivul pentru care preţul lui Galaxy A8s pare să fie considerabil mai mic este alegerea unui panou LCD, care este semnificativ mai ieftin de produs decât panourile Super AMOLED de la Samsung. Cel mai probabil, compania sud coreeană a apelat la producătorul de display-uri BOE din China, care produce şi panourile pentru modelele cu ecran perforat de la Huawei.

Galaxy A8s de la Samsung este disponibil în trei nuanţe de culoare: albastru, negru „aurora” (cu accente verzi pe margine) şi argintiu. Cel mai probabil, A8s va ajunge şi în Europa mai târziu, asemeni modelelor A7 şi A9, lansate de curând în magazinele autohtone, care au debutat mai întâi în Asia.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult