Samsung Galaxy S III are şi el o problemă de securitate în Lock Screen

07.03.2013
Samsung Galaxy S III are şi el o problemă de securitate în Lock Screen

Acum câteva săptămâni, în cadrul sistemului de operare iOS 6.1 a fost descoperită o breşă de securitate care oferă acces la agenda telefonică şi, indirect, la galeria de imagini. În timp ce Apple încă nu a lansat o actualizare pentru a repara această problemă, inamicul său numărul 1, Samsung, a descoperit că are o problemă similară.

Pachetul software care a fost livrat odată cu actualizările la Android 4.1.1 şi 4.1.2 conţine o breşă de securitate  care permite ocolirea sistemului de protecţie cu parolă, PIN sau gesturi şi accesarea liberă a aplicaţiilor şi datelor. Problema a fost descoperită iniţial pe terminalul Galaxy Note II, care oferă acces pentru câteva fracţiuni de secundă la desktop în urma executării unei succesiuni de comenzi, însă această deficienţă a fost descoperită şi pe terminalul Galaxy S III, iar deficienţa lui este amplificată.

Orice potenţial atacator care are acces la terminal va trebui să acceseze lista contactelor telefonice de urgenţă prin intermediul butonului Emergency Call şi apoi să apese butoanele Home şi Power, deblocarea ecranului aruncându-l în ecranul principal al sistemului de operare. Dacă în cazul Galaxy Note II, această metodă oferă acces doar pentru câteva clipe la scurtăturile de pe ecran, în cazul Galaxy S III, terminalul rămâne deblocat şi complet accesibil până la prima repornire.

Samsung a recunoscut existenţa acestei probleme, aceasta afectând şi alte terminale, nu doar cele două modele menţionate, şi a confirmat că are o actualizare în lucru.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News