Samsung Galaxy S III în România – lansare oficială

Samsung Galaxy S III în România – lansare oficială

Samsung Galaxy S III a fost vedeta serii în Bucureşti, la Radisson Blu Hotel. Evenimentul nu a impresionat cu vreun spectacol deosebit, oficialii din România rezumându-se la a prezenta ceea ce ştiam, într-o formă brută şi fără vorbe de prisos.

Ne-a plăcut primul contact, telefonul este am spune peste media comentariilor pe baza imaginilor de presă. E bine când un dispozitiv mobil reuşeşte să înlăture speculaţii precum „arată urât, nu e ceea ce aşteptam, se putea şi mai bine„. Samsung Galaxy S III arată bine la purtător, chiar foarte bine. Poate că nu e, cum am mai spus, un revoluţionar, însă fără îndoială este un companion plăcut şi, peste toate, capabil.

În ciuda micilor inexactităţi cauzate de zgomotul ambiental, funcţiile vocale intens promovate (S-Voice, Direct Call) s-au dovedit a fi decente în utilizarea de zi cu zi.

Mai multe veţi afla mâine, dintr-un videoclip de prezentare filmat la faţa locului.

Samsung Galaxy S III este deja disponibil pentru precomandă în magazine, iar comenzile urmează să fie onorate la sfârşitul lui mai, începutul lui iunie.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News