Samsung Galaxy S6 edge+ review

27.11.2015
Samsung Galaxy S6 edge+ review
Software, senzor pentru amprentă, captură foto/video, concluzii

Software, senzor pentru amprentă

Chiar dacă software-ul este în mare parte neschimbat, update-ul la versiunea 5.1.1 de Android a venit cu noi pictograme, uşor rotunjite la colţuri pentru aplicaţiile proprietare Samsung. Acestea se comportă însă în mare parte la fel cu cele de pe S6 şi S6 edge, oferind o interfaţă adaptată la Material Design şi acces rapid la majoritatea funcţiilor.

Funcţiile edge sunt însă puţine şi nu foarte utile. Există posibilitatea de a păstra un meniu rapid pe marginea ecranului, accesibil de oriunde (chiar şi în aplicaţii), care oferă acces la scurtături către contacte şi aplicaţii des folosite. Poţi avea astfel până la cinci contacte favorite şi cinci aplicaţii salvate în meniul „edge”, însă performanţa în această interfaţă lasă de dorit. Dintr-un motiv sau altul, tranziţia între cele două pagini pare a fi îngreunată. Limitarea pare a fi însă doar de ordin vizual, întrucât telefonul se comportă în continuare foarte bine, chiar şi atunci când foloseşti funcţiile edge.

Atunci când ecranul este oprit, poţi realiza un gest de sus în jos pentru a avea acces la un meniu lateral rapid. Acesta poate afişa data, ora şi starea telefonului, notificări din aplicaţiile compatibile şi statistici din aplicaţia S Health. Din păcate, gestul nu este înregistrat întotdeauna corect, iar de multe ori este mai uşor să deblochezi şi să verifici aceste lucruri în modul obişnuit.

Nu în ultimul rând, senzorul de amprentă pare să fi rămas neschimbat, lucru nu tocmai îmbucurător, având în vedere faptul că alte companii au adus deja pe piaţă soluţii mai performante. Faptul că Samsung a integrat senzor în butonul home, care are o formă neobişnuită, care oferă o suprafaţă cam mică pentru asemenea funcţii nu ajută prea mult, de multe ori fiind necesară repoziţionarea degetului pentru a putea debloca telefonul. De cele mai multe ori funcţionează destul de bine, autentificarea fiind rapidă (dar nu instantă), însă este clar loc pentru mai bine. De asemenea, plasarea acestui senzor în partea de jos a dispozitivului nu este tocmai inspirată, în special din cauza dimensiunii. Sperăm ca următorul model să ofere un astfel de senzor pe spatele telefonului, sub cameră, un loc mult mai uşor accesibil.

Captură foto/video

Senzorul foto a rămas neschimbat de la varianta iniţială a lui Galaxy S6, iar asta este o veste bună pentru cei care îşi doresc un telefon cu o cameră de calitate superioară. Focalizarea este rapidă, setările automate scot de cele mai multe ori rezultate excelente, iar performanţa în condiţii de iluminare slabă este de lăudat. Cei care doresc setări manuale au la dispoziţie control complet, iar filmările UHD sunt de asemenea impresionante. Din păcate, clipurile 4K sunt în continuare limitate la maxim 5 minute de înregistrare. Singura schimbare notabilă în aplicaţia de cameră este posibilitatea de a iniţia transmisii live pe YouTube, o funcţie care probabil că se adresează unui public limtiat.

Concluzii

Galaxy S6 edge+ este exact ceea ce sugerează numele său: o versiune mai mare a unui smartphone lansat în urmă cu jumătate de an. Îmbunătăţirile sunt practic intexistente, însă nu erau multe caracteristici care puteau fi îmbunătăţite. Cei care erau dezamăgiţi de dimensiunile scăzute ale telefoanelor Galaxy S6 de până acum au la dispoziţie o alternativă mai mare, mai ales luând în considerare că samsung încă nu a confirmat pentru lansare în Europa modelul Galaxy Note 5. Galaxy S6 edge+ este cu siguranţă unul dintre cele mai performante şi de departe cele mai arătoase telefoane cu Android, însă toate aceste avantaje vin ataşate de un preţ destul de piperat.

Părţi pozitive

Design excelent, construcţie de calitate
Performanţă de top
Software bine pus la punct
Cameră foto greu de întrecut

Părţi negative

Durata de utilizare scăzută la o singură încărcare
Lipsa locaşului pentru carduri microSD
Baterie integrată

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult