Samsung Galaxy S7 are cel mai bun display OLED de pe piaţă

Autor: Cătălin Niţu 26.02.2016
Samsung Galaxy S7 are cel mai bun display OLED de pe piaţă

De câţiva ani, Samsung este întotdeauna pe locul întâi în topul DisplayMate pentru display-uri OLED de pe dispozitivele sale mobile. Anul trecut Galaxy S6 a deţinut locul întâi, iar anul acesta, odată cu lansarea lui S7, se pare că producătorul corean nu coboară de pe podium. Deşi la prima vedere cele două display-uri nu par a fi foarte diferite, DisplayMate susţine că micile îmbunătăţiri fac diferenţa.

Chiar dacă Samsung Galaxy S7 vine cu un display de 5,1” cu rezoluţie QHD, asemeni predecesorului său, panoul nu este 100% identic. Testele DisplayMate au dezvăluit că acesta este cu 24% mai luminos, ceea ce îi oferă performanţă îmbunătăţită atunci când este folosit în soare puternic. Contrastul este de asemenea mai bun, însă nu cu mult diferit faţă de cel al panoului de pe Galaxy Note 5 de anul trecut.

În ciuda faptului că Galaxy S7 integrează un display „always-on”, care afişează tot timpul data, ora şi notificările importante, acesta nu consumă foarte multă energie. Acest lucru se datorează faptului că Samsung a integrat un sistem inteligent, care închide display-ul automat dacă telefonul este pus pe masă cu faţa în jos (sau în buzunar). Tot la capitolul software, Samsung a îmbunătăţit algoritmul de detecţie al luminii ambientale, acesta oferind niveluri mult mai potrivite situaţiilor de utilizare decât generaţia precedentă. Nu în ultimul rând, există acum şi un profil personalizat pentru auto-brightness, care poate memora setări manuale pentru fiecare situaţie în parte.

Probabil că până când vom vedea un nou smartphone Samsung pe piaţă, Galaxy S7 va rămâne probabil în topul dispozitivelor cu display OLED. Având în vedere că Apple pregăteşte noile iPhone 7 bazate pe panouri OLED de la Samsung, este posibil să vedem o performanţă similară din partea acestora.