Samsung Galaxy S9: un nou standard pentru flagship-urile cu Android [REVIEW]

21.03.2018
Samsung Galaxy S9: un nou standard pentru flagship-urile cu Android [REVIEW]
Design, construcţie, ergonomie şi specificaţii

Există puţine dispozitive electronice la fel de aşteptate precum modelele Galaxy S de la Samsung. În fiecare primăvară, producătorul coreean prezintă un nou smartphone de top, în care integrează toată tehnologia de top a momentului. Ne-am putea grăbi să spunem că Galaxy S9 este doar un S8 îmbunătăţit, însă există destule diferenţe sub carcasa din sticlă şi aluminiu care încearcă să justifice upgrade-ul, camera foto fiind de departe cel mai important pas înainte.

Design, construcţie, ergonomie

La capitolul design sunt foarte puţine de spus despre modelul Galaxy S9. Acesta poate fi cu uşurinţă confundat cu „fratele” său mai vechi Galaxy S8, liniile exterioare fiind în mare parte aceleaşi. Avem de a face cu un ecran „Infinity” curbat pe laterale, margini mai subţiri deasupra şi sub acesta, un difuzor pentru apeluri, o cameră foto şi un senzor pentru iris pe partea din faţă, cât şi cu o cameră foto foarte puţin ieşită în relief şi un senzor de amprentă pe partea din spate.

Acesta din urmă este probabil elementul care s-a schimbat cel mai mult între lansările S8 şi S9, poziţia sa fiind mutată de lângă camera foto, într-p poziţie mai naturală: sub aceasta. Suprafaţa mică a acestuia nu este tocmai ideală, iar faptul că senzorul este încadrat în acelaşi chenar în care se regăseşte şi camera foto poate în continuare să ducă la atingerea obiectivului din greşeală, însă cu o frecvenţă mai mică. Problema a fost astfel rezolvată, însă doar pe jumătate.

Pe laterale însă s-au schimbat foarte puţine. Butonul Bixby este în continuare la loc de cinste, sub butoanele pentru volum de pe partea stângă, butonul power este amplasat pe dreapta, în timp ce în partea de jos avem port-ul USB Type-C, jack-ul audio şi difuzorul principal. În partea de sus găsim doar tăviţa pentru cartele SIM şi card-uri microSD, modelul testat fiind din gama „DUOS”, care poate găzdui două SIM-uri simultan.

Fiind în mare parte identic la exterior cu S8, impresiile rămân similare, cu mici obiecţii. Samsung a ales materiale puţin mai rezistente pentru S9, atât aluminiul de pe margini, cât şi sticla fiind puţin mai groase. Astfel, în teorie, telefonul ar trebui să reziste mai bine abuzului de zi cu zi, însă recomandarea noastră ar fi să îl înveliţi totuşi cu o husă, măcar pentru a limita riscul unei eventuale spargeri al unuia dintre panourile din sticlă sau pentru a evita zgârieturile fine. Rama metalica nu mai este perfect îmbinată cu panourile din sticlă şi iese puţin în relief, oferind o prindere mai bună. Da, telefonul este în continuare alunecos, însă poate fi ţinut mult mai bine acum, în special la utilizarea cu o singură mână. Dat fiind faptul că avem de a face cu un ecran foarte înalt (format 18,5:9), utilizarea cu două mâini nu este doar recomandată, ci va fi necesară în anumite situaţii.

Specificaţii

  • Ecran: 5,8”, Super AMOLED, 2.960 x 1.440 pixeli (18,5:9), Gorilla Glass 5, 3D Touch
  • Sistem de operare: Android 8.0 (Samsung Experince 9.0)
  • Chipset: Exynos 9810 Octa
  • Procesor: octa-core (4 x Mongoose M3 @ 2.7 GHz + 4 x Cortex-A55 @1.8 GHz)
  • Procesor grafic: Mali-G72 MP18
  • RAM: 4 GB
  • Memorie: 64 GB
  • Card: microSD, 400 GB max.
  • Date: HSPA, LTE
  • WiFi: 802.11 a/b/g/n/ac, dual-band
  • Bluetooth: 5.0, LE, aptX
  • USB: USB Type-C (USB 3.1)
  • Cameră foto: 12 MP, f/1.5-2.4 (diafragmă variabilă), detecţie de fază, blitz LED, stabilizare optică (OIS)
  • Filmare video: 4K (3.840 x 2.160 @ 60 FPS), Full HD (1.920 x 1.080 @ 60 FPS), HD (1.280 x 720 @ 960 FPS)
  • Cameră foto frontală: 8 MP, f/1.7, filmare 2560 x 1440 pixeli @ 30 FPS
  • Baterie: 3.000 mAh, încărcare rapidă
  • Dimensiuni: 147.7 x 68.7 x 8.5 mm
  • Greutate: 163 grame
  • Altele: GPS, GLONASS, BDS, GALILEO, iris scanner, senzor de amprentă, senzor pentru puls, încărcare wireless, căşti AKG cu fir
Ecran şi performanţă

Ecran

Galaxy S9 abia ajunge acum în magazine, însă display-ul său deja a fost desemnat dinaintea lansării drept „cel mai bun” de către DisplayMate. Noi nu dispunem în redacţie de echipament specializat pentru măsurarea nivelului de luminozitate şi pentru a verifica acurateţea culorilor, deci va trebui să îi credem pe cuvânt. Ce putem spune despre S9 este că are un display excelent, care afişează culori foarte bogate şi parcă mai puţin saturate decât în trecut, cu un nivel de luminozitate foarte mare, foarte util atunci când telefonul este folosit în lumină naturală.

Conţinutul HDR de pe servicii de streaming precum Netflix arată foarte bine, diferenţele de culori faţă de un display normal fiind evidentă. Diferenţele sunt accentuate însă atunci când ai acelaşi clip rulat în ambele moduri unul lângă celălalt. Cei care nu ştiu diferenţa între un clip HDR şi unul SDR probabil că nu vor simţi însă un upgrade decât la o comparaţie directă. De altfel şi display-ul lui S8 era compatibil cu standardul HDR10, deci probabil că cei care încă folosesc telefonul Samsung de anul trecut nu vor simţi nevoia de upgrade la acest capitol.

Samsung configurează în continuare din fabrică telefonul cu rezoluţie FullHD+ dintr-un motiv nu foarte evident. Am putea presupune că este vorba despre consumul de baterie, însă la ce e bun un display QHD+ în condiţiile în care producătorul nu îndeamnă utilizarea lui la capacitate maximă? Noi am ales rezoluţia în plus, care oferă imagini foarte detaliate (în special fotografiile realizate de S9 arată excelent pe acesta), în timp ce textul este foarte clar, indiferent de mărimea literelor.

Singurul lucru oarecum dezamăgitor la acest display este faptul că pe marginile curbate, atunci când este afişat conţinut deschis la culoare, poate fi observată o tentă albăstruie, caracteristică ecranelor OLED atunci când sunt privite dintr-un un unghi. În timp ce curbura este elementul cheie în crearea iluziei de „display infinit”, aceasta poate deranja utilizatorii care vor ca tot conţinutul să fie afişat uniform pe toată suprafaţa. De asemenea, în jocuri, unde elementele din meniuri se regăsesc pe margini, anumite elemente ar putea fi mai greu de accesat cu degetul, deoarece există şi un algoritm care încearcă să evite apăsările accidentale în acea zonă. De asemenea, aplicaţiile care nu sunt optimizate pentru ecrane cu colţuri rotunjite „taie” câteodată elementele care se află în acea zonă.

Performanţă

Galaxy S9 este fără îndoială unul dintre cele mai puternice dispozitive mobile disponibile în acest moment pe piaţă. Acesta este primul care vine echipat cu Snapdragon 845, noul chipset de top al companiei Qualcomm… însă doar în SUA şi China. În Europa, Galaxy S9 este echipat cu chipset-ul proprietar Exynos 9810, un octa-core care beneficiază de patru nuclee rapide Mongoose M3 la 2,7 GHz şi patru nuclee „lente” Cortex-A55 la 1,8 GHz. Având în vedere aceste capabilităţi, cu siguranţă performanţa nu are cum să dea greş, anumite telefoane mid-range considerate „performante” oferind mai puţin de jumătate din performanţa acestui model. Chipset-ul integrează şi un GPU de generaţie nouă, Mali-G72, cât şi un procesor de imagine mai rapid.

Toate acestea asigură funcţiile mai speciale ale lui Galaxy S9. De la filmările în rezoluţie 4K la 60 de cadre pe secundă la capabilitatea de înregistrare video la 960 de cadre pe secundă (în HD), totul decurge fără niciun fel de problemă. Deja nu mai are sens să menţionăm faptul că interfaţa Samsung Experience nu are cum să „împiedice” noul chipset Exynos, chiar dacă în fundal rulează atât Bixby, cât şi Google Assistant. Singurul moment în care poţi spune că performanţa este „agăţată” puţin este atunci când deschizi tab-ul Bixby Home, animaţiile de scroll fiind mai puţin fluide la prima atingere.

În utilizare reală, performanţa în plus faţă de modelele precedente va fi evidentă doar în aplicaţii pretenţioase precum cele de editare video sau foto, unde procesorul şi cipul grafic sunt utilizate la maximum. Cei 4 GB de memorie RAM sunt în continuare de ajuns, chiar dacă multe alte dispozitive de pe piaţă sunt livrate acum cu 6 sau 8 GB. Majoritatea dezvoltatorilor de aplicaţii încearcă să optimizeze pentru dispozitive cu 2 sau 3 GB memorie RAM, întrucât acestea sunt cele mai comune de pe piaţă, deci poţi ţine deschise destul de multe aplicaţii în paralel. Numai cei care lucrează cu o selecţie mai vastă de aplicaţii vor simţi lipsa memoriei RAM la întoarcerea la unele dintre ele, acestea necesitând încărcare de la zero (aici ar intra în discuţie şi managerul de memorie RAM care este foarte agresiv cu închiderea aplicaţiilor din fundal). Pentru acea categorie de utilizatori, Samsung recomandă însă seria Galaxy Note, care este orientată către productivitate şi multitasking.

Nu putem vorbi pe îndelete despre performanţa noului Galaxy S9 fără să îl punem la treabă în câteva dintre aplicaţiile de testare de pe Google Play Store. În ultima perioadă am evitat să mai folosim aplicaţii care testează strict performanţa 3D, însă fiind vorba despre un chipset nou, pe care nu l-am mai văzut pe niciun alt dispozitiv de până acum, am considerat că merită şi rularea testelor 3D Mark.

 

Autonomie, software şi sunet

Autonomie

Samsung a decis să păstreze acumulatorul de 3.000 mAh de pe Galaxy S8 şi pe modelul S9, iar în ciuda creşterii performanţei, cele două dispozitive se comportă similar. Practic, o încărcare completă poate asigura aproximativ o zi de utilizare destul de intensă. Vorbim despre browsing, administrarea mai multor conturi de social media, e-mail-uri şi apeluri, cu 4-5 ore de utilizare a ecranului, în modul de rezoluţie înaltă. Cei care aleg să nu crească rezoluţia la cea nativă a display-ului ar putea depăşi aceste performanţe, însă cu siguranţă nu cu mult. Galaxy S9 este genul de telefon care trebuie încărcat în fiecare zi, însă faptul că beneficiază de încărcare rapidă (dar nu FOARTE rapidă) prin cablu şi de încărcare wireless ajută la prelungirea autonomiei pe parcursul zilei. Aşa cum se prezintă însă fără încărcare suplimentară, Galaxy S9 este doar „mediocru” la acest capitol.

Software

La o primă vedere, Galaxy S9 nu vine cu un software foarte diferit faţă de cel lansat anul trecut pe Galaxy S8 şi îmbunătăţit în toamnă pe Galaxy Note8. Samsung Experience a ajuns la versiunea  9.0, care este bazată pe varianta 8.0 (Oreo) de Android. Astfel, acesta este primul smartphone Samsung livrat cu această variantă a sistemului de operare Google. Ironic, în săptămâna lansării acestui model, Google a oferit către dezvoltatorii software prima versiune beta pentru Android P (9.0).

Dar versiunea sistemului de operare este mai puţin importantă pe dispozitive precum cele produse de Samsung, întrucât modificările aduse de companie sunt atât de multe şi de complexe, întrucât interfaţa Samsung Experience poate oferi o experienţă de utilizare aproape complet diferită faţă de restul dispozitivelor cu Android.

În primul rând, sertarul de aplicaţii nu este disponibil din start, acesta necesitând activare manuală. De asemenea, toate pictogramele sunt încadrate într-un chenar pătrat cu colţuri rotunjite, care poate fi de asemenea dezactivat. O glisare în meniul principal din stânga la dreapta aduce în prim-plan Bixby Home, fluxul de card-uri cu informaţii contextuale pentru fiecare utilizator în parte, în timp ce butonul Bixby poate „chema” asistentul virtual în orice moment. Bixby a devenit puţin mai inteligent faţă de ultima oară când l-am întâlnit, putând acum executa mai multe acţiuni consecutive prin comenzi vocale. Din păcate, comenzile trebuie rostite în limba engleză sau coreeană. Având în vedere că este nevoie de rostirea clară şi fără un accent puternic a comenzilor, în România cel puţin, Bixby este în continuare destul de inutil.

La nivel vizual, interfaţa Samsung Experience s-a schimbat foarte puţin, fiind la fel de aerisită şi bine animată precum în versiunile precedente. Probabil cea mai mare schimbare este posibilitatea de afişare a meniului principal pe orizontală în mod „landscape”, însă având în vedere cât de îngust este ecranul atunci când este orientat în acest mod, probaibl că nu vor fi mulţi care vor dori să îl folosească aşa. Spre diferenţă de Galaxy S8, S9 nu vine cu funcţia „Always-On Display” activată din fabrică, aceasta necesitând activare separată. Odată pornită, aceasta funcţionează la fel ca până acum.

Chiar dacă software-ul nu s-a schimbat foarte mult, metodele de autentificare au evoluat puţin. Pentru S9, Samsung a ales să încerce să aducă recunoaşterea facială cu un pas mai aproape de ceea ce face Apple cu Face ID. Practic, trebuie să înregistrezi atât faţa, cât şi irisul ochilor, pentru a folosi aşa-numitul „Intelligent Scan”. Acesta funcţionează decent, însă există cu siguranţă loc de îmbunătăţire. În primul rând, Intelligent Scan nu funcţionează foarte bine atunci când telefonul este aşezat pe o masă şi nici de la o distanţă normală de utilizare. Scanarea este mai lentă decât Face ID şi reuşeşte să dea greş de mai multe ori decât rivalul său, în special în soare puternic sau pe întuneric. Având în vedere că Intelligent Scan folosesşte tehnologie deja prezentă pe telefoanele din trecut, efortul este apreciat, însă sperăm să vedem o tehnologie mai avansată pe modelele din viitor.

Senzorul de amprentă repoziţionat este mult mai uşor de accesat acum, chiar dacă tot mai există posibilitatea de a apăsa mai întâi pe camera foto înainte de a apăsa pe acesta. Din fericire, senzorul de pe Galaxy S9 este mult mai performant decât cel de pe Galaxy A8, atât înregistrarea amprentelor, cât şi deblocarea telefonului fiind foarte rapide.

Cu toate acestea, niciuna dintre soluţiile Samsung nu sunt ideale pentru cei care folosesc telefonul cu un suport de bord pentru maşină. Senzorul de amprentă pe partea din spate face accesarea acestuia absolut imposibilă în majoritatea suporturilor de pe piaţă, în timp ce Intelligent Scan nu funcţionează întotdeauna de la distanţa între şofer şi telefon (problemă pe care nu am sesizat-o folosind Face ID).

Sunet

Rareori vorbim în ultima perioadă despre capabilităţile de redare a sunetului a smartphone-urilor, întrucât am ajuns în punctul în care majoritatea producătorilor pot oferi hardware şi software bine pus la punct la acest capitol. Alţi producători au început să ofere sunet stereo chiar şi pe dispozitive fără două difuzoare mari dedicate de câţiva ani deja, însă Samsung abia la Galaxy S9 a decis să adopte acest mod de redare.

Practic, telefonul foloseşte difuzorul din partea de jos alături de difuzorul pentru apeluri pentru a oferi sunet stereo, şi chiar „surround” prin intermediul Dolby Atmos (tehnologie integrată în software-ul Samsung Experience 9.0). Cele două difuzoare „acordate” de către AKG oferă în teorie un sunet cu 40% mai puternic decât Galaxy S8, însă neavând la îndemână modelul mai vechi, a fost imposibil să confirmăm aceste declaraţii ale celor de la Samsung.

Cert este că sunetul de pe Galaxy S9 este puternic, nu distorsionează la volum maxim, iar faptul că ambele disfuzoare sunt folosite pentru redare stereo asigură o panoramare corectă în filme şi muzică şi o spaţiere mai bună în jocuri. Activarea funţiei Dolby Atmos din meniul rapid de sus pare chiar să crească volumul de redare puţin, oferind în acelaşi timp un sunet care în teorie ar trebui să creeze impresia de surround. În practică, acest efect este destul de subtil şi funcţionează doar atunci când ţii telefonul în faţă, în orientare landscape, cât mai aproape de faţă, ca atunci când te uiţi la un film sau te joci.

Samsung este una dintre ultimele companii de pe piaţa high-end care oferă un jack audio pentru căşti şi totodată una dintre puţinele care livrează telefoanele sale alături de un headset premium. Asemeni Galaxy S8 şi Galaxy Note8, S9 vine cu o pereche de căşti AKG in-ear de calitate înaltă. Având în vedere că am vorbit deja despre aceste căşti în review-urile precedente, nu vom mai aprofunda şi aici, însă există puţine motive ca acestea să nu fie folosite. Probabil singurele motive pentru care le-ai putea ignora sunt deţinerea unei perechi mai scumpe şi mai performante sau trecerea la căşti wireless.

 

Camera foto şi concluzii

Camera foto

Şi astfel ajungem la camera foto de pe Galaxy S9. Samsung consideră că aceasta este atât de importantă pentru acest dispozitiv, încât a concentrat aproape toate eforturile de marketing spre aceasta. Vorbim despre prima cameră foto de pe un smartphone Samsung comercializat în vest care oferă diafragmă variabilă, care se ajustează automat în funcţie de nevoi (primul din lume a fost telefonul exclusivist Samsung W2018 cu clapetă, lansat exclusiv în China).

De altfel, aplicaţia de cameră a devenit un soi de sistem de operare proprietar pe Galaxy S9, aceasta oferind acces la foarte multe funcţii pe lângă cele de simplă fotografiere. Vom vorbi mai întâi despre acestea, înainte să trecem la calitatea efectivă a fotografiilor.

Bixby este o parte foarte importantă a aplicaţiei de cameră, butonul pentru activarea acestor funcţii fiind omniprezent în modul „Auto”. Odată apăsat, acesta porneşte o interfaţă diferită, cu cinci noi meniuri. Primul oferă posibilitatea de traducere de text, utilă pentru meniuri la restaurante, sau citirea semnelor atunci când utilizatorul călătoreşte în străinătate, asemeni funcţiei Lens din Google Translate. Aceasta funcţionează la fel de bine precum soluţia Google, întrucât foloseşte acelaşi dicţionar Google Translate. În funcţie de font-ul folosit şi formularea textului original, traducerile pot fi sau nu OK. Traducerea corectă ţine mai mult de font şi de lumină bună, decât de orice altceva.

Următorul tab este dedicat căutărilor vizuale. Bixby poate să identifice diverse obiecte din raza camerei şi poate să ofere căutări vizuale pentru fotografii care includ obiecte, animale sau clădiri similare pe internet. Tabul cu numărul 3 se numeşte „Place” şi oferă informaţii în timp real despre locul în care se află utilizatorul. Acesta foloseşte GPS-ul şi camera pentru a poziţiona pe ecran puncte de interes precum restaurante şi atracţii turistice din zonă, raza fiind între 50 şi 300 de metri. Atunci când camera este orientată în jos, apare o mică fereastră Google Maps cu zona în care te afli.

Ultimele trei tab-uri sunt un soi de cititoare. Primul citeşte etichete de pe sticlele de vin pentru a oferi informaţii în plus despre origini şi calitate, în timp ce ultimul este un simplu cititor de coduri QR.

Acum că am trecut în revistă funcţiile mai speciale ale camerei, putem să ne concentrăm pe performanţa acesteia, cât şi pe modurile de fotografiere şi filmare. Majoritatea fotografiilor din acest review au fost realizate folosind modul auto, care spre diferenţă de modelele precedente, pare să ofere rezultate excelente aproape de fiecare dată. Samsung a îmbunătăţit mult modul în care calculează timpul de expunere, valoarea ISO, balansul de alb şi acum diafragma, pentru a realiza fotografii de calitate în orice situaţie. În continuare fotografiile par puţin supraexpuse în lumină naturală, însă acest lucru asigură imagini luminoase cu culori foarte bogate. 

Pe timp de zi, fotografiile de pe S9 sunt foarte detaliate, fiind ajutate de diafragma f/2.4 a camerei şi de captarea unor culori foarte naturale. De asemenea, focalizarea este foarte rapidă, aproape instantă în majoritatea cazurilor, dar în continuare este greu să te bazezi pe ea de fiecare dată. De cele mai multe ori imaginile pe modul auto ies foarte bine, însă din când în când mai găseşti câte o poză nefocalizată. Pe timp de noapte, camera trece automat pe diafragma f/1.5, mult mai deschisă, care renunţă la o parte dintre detalii în favoarea lumnii.

De fapt, chiar şi pozele nocturne sunt foarte detaliate, însă atunci când pui acelaşi cadru fotografiat în ambele moduri (cu diafragmă închisă şi cu diafragmă deschisă) se vede diferenţa clară: una dintre fotografii este mai întunecată, dar cu detalii mai bine conturate, iar cealaltă este mult mai luminoasă cu detalii mai puţin evidente. Setarea manuală a diafragmei poate fi realizată doar în modul „Pro”, care permite utilizatorului să modifice toţi parametrii.

În acest moment, Galaxy S9 este puţin înaintea concurenţei de pe piaţă, oferind un obiectiv mai luminos, care poate la nevoie să se „închidă” pentru realizarea de fotografii mai bune în lumină naturală. Senzorul de dimensiuni mari cu pixeli mari asigură un nivel de zgomot redus, în timp ce stabilizarea optică asigură imagini clare chiar şi când timpul de expunere este mai lung. Am observat însă un efect curios, pe care l-am întâlnit prima dată pe Galaxy A8. Este vorba despre anumite zone ale fotografiilor, în special în jurul crengilor copacilor, unde vedem un efect de blur nedorit. Acesta apare doar noaptea şi doar în zone „aglomerate” ale fotografiilor. Presupunem că este vorba despre o limitare de post-procesare, algoritmul încercând probabil să ascundă zgomotul de fundal.

Tabelul de mai sus include şi câteva comparaţii între fotografii realizate pe modul manual cu aceleaşi setări cu diafragma setată pe f/2.4 (poza mai întunecată) şi cu diafragma pe f/1.5 (poza mai luminoasă).

În cele din urmă, avem câteva noi moduri speciale de fotografiere şi filmare. Unul dintre acestea este „Selective Focus”, care simulează prin mai multe expuneri şi prin software efectul de „bokeh”, caracteristic modurilor „portret”. Da, Galaxy S9 are o singură cameră foto, dar poate realiza fotografii de tip portret, cu fundal înceţoşat, chiar şi pe camera frontală. Culmea este că acest mod este printre cele mai bune pe care le-am întâlnit pe telefoanele din ultimii ani, fie că vorbim despre cele cu o singură cameră sau cele cu sisteme duale. Algoritmul Samsung reuşeşte să identifice corect marginile subiectului de mai multe ori decât dă greş. Pentru realizarea acestor fotografii, telefonul realizează două cadre în succesiune foarte rapidă, unul focalizat şi unul defocalizat şi le combină în software. Funcţia este prezentă atât pe camera principală, cât şi pe cea frontală.

Apoi vine funcţia de filmare „super slow motion”, care are un mod de activare destul de ciudat. În modul „Auto”, telefonul poate înregistra fie un singur clip, fie mai multe clipuri de 0,2 secunde pe care le lungeşte apoi la 6 secunde cu încetinitorul. Software-ul pune un pătrat pe ecran, în interiorul căruia va detecta mişcare. Atunci când ceva se întâmplă, telefonul înregistrează respectiva acţiune la 960 de cadre pe secundă. Din păcate, timpul de pregătire este atât de mare, încât cu greu poţi surprinde exact ceea ce îţi doreşti. Motivul este faptul că acel chenar trebuie să îşi schimbe culoarea din alb în galben, iar singura metodă prin care poate face asta este ca telefonul să stea nemişcat timp de câteva secunde bune, cât se face focalizarea automată. În general, până când telefonul este „pregătit” să filmeze în super slow motion, momentul deja a trecut.

Nici pe modul manual nu avem parte de o situaţie îmbunătăţită, întrucât trebuie să apeşi pe filmare exact în momentul pe care doreşti să îl captezi. Astfel, imaginile rezultate pot fi neclare, sau poţi rata momentul complet, întrucât vorbim despre o filmare care ţine 20% dintr-o secundă. Nu în ultimul rând, clipurile rezultate sunt la rezoluţie 720p la o calitate destul de slabă, chiar şi pentru social media. Este un experiment interesant şi cu puţină răbdare pot ieşi rezultate interesante, însă momentan este mai mult o caracteristică de laudă pentru departamentul de marketing, nu ceva cu adevărat utilizabil în viaţa de zi cu zi.

Filmarea în 4K la 60 de cadre pe secundă este însă un alt aspect important pentru Galaxy S9. Acesta este primul smartphone cu Android capabil să oferea această performanţă, doar noile modele de iPhone oferind capabilităţi similare. În timp ce calitatea imaginilor este foarte bună, Samsung dezactivează stabilizarea optică pentru filmările 4K la 60 de cadre pe secundă şi le limitează la maximum cinci minute pentru fiecare înregistrare. Nu este clar de ce există această limitare, având în vedere că Apple nu impune astfel de restricţii pe telefoanele sale.

Am lăsat însă cea mai slabă funcţie pentru final. Chiar dacă alte capabilităţi care folosesc camera de pe S9 puteau fi mai bune, AR Emoji este cea nu funcţionează aproape deloc bine. Telefonul foloseşte camera foto pentru a realiza un avatar tridimensional pentru utilizator, acesta putând apoi să realizeze gif-uri animate pe care să le trimită prietenilor în mesaje. De asemenea, diverse personaje 3D, similare cu Animoji de pe iOS pot fi animate în acest fel, însă animaţiile sunt stângace, totul fiind realizat folosind camera frontală şi un algoritm care nu poate să transpună 1:1 mişcările feţei. Rezultatele sunt destul de „tremurate”, însă cu siguranţă cei mai tineri se vor distra trimiţând astfel de animaţii pe reţelele de socializare. Din păcate, Galaxy S9 nu pare să fie un telefon dedicat celor mai tineri, în special atunci când ne uităm la preţul său de la raft. Singurele emoji-uri AR utilizabile sunt cele predefinite, care sunt generate automat după animaţii predefinite imediat ce îţi înregistrezi faţa. Acestea se regăsesc în galeria de imagini în format GIF şi pot fi trimise către prietenii de pe reţele de socializare, chiar dacă au sau nu un Galaxy S9.

Concluzii

Galaxy S9 nu avea cum să reprezinte un salt la fel de mare înainte precum Galaxy S8. Design-ul conservator a permis însă îmbunătăţirea altor capabilităţi, precum camera foto, care este în acest moment printre cele mai bune de pe un smartphone, fiind mai bună decât concurenţa la anumite capitole şi mai slabă la altele. Performanţa brută în plus este utilă pentru cei care depind de telefon pentru muncă, însă nu foarte mulţi vor beneficia de aceasta, pentru că nu ai nevoie de un procesor mai puternic pentru reţelele de socializare. Display-ul este de asemenea excelent, iar pentru cei care consumă mult conţinut multimedia, atât difuzoarele, cât şi căştile din pachet vor oferi o experienţă de utilizare foarte plăcută.

Desigur, fiecare produs are câteva najunsuri, iar S9 reuşeşte să calce puţin strâmb atunci când vine vorba despre autonomie, sistemele de autentificare şi anumite funcţii pentru cameră, care au fost parcă puţin grăbite. Sperăm însă ca măcar câteva dintre cele câteva mici neajunsuri să fie corectate în viitor prin actualizări software, pentru a apropia acest model încă un pas spre perfecţiune.

Desigur, niciun produs nu va fi vreodată perfect, însă Samsung încearcă an de an să se apropie cât mai mult cu smartphone-urile sale. În ciuda criticilor, Galaxy S9 (şi cel mai probabil şi „fratele” său S9+) este probabil cel mai complet dispozitiv cu Android de pe piaţă, unul pe care toate celelalte companii vor încerca să îl întreacă în lunile următoare. Acest lucru înseamnă că vom vedea o concurenţă acerbă pe piaţa de smartphone-uri în 2018, iar noi, consumatorii, vom avea cel mai mult de câştigat.

Părţi pozitive

Cel mai puternic smartphone cu Android de pe piaţă
Cea mai bună cameră foto de pe smartphone-uri
Îmbunătăţiri de design (poziţia senzorului de amprentă)
Componentă audio excelentă
Multe funcţii software

Părţi negative

Sistemele de autentificare puteau fi mai bune
Funcţiile de filmare au limite de timp
Autonomie de medie
Bixby încă nu este un asistent util în România