Samsung lansează Galaxy Xcover 5, un nou smartphone rezistent care permite schimbarea bateriei

05.03.2021
Samsung lansează Galaxy Xcover 5, un nou smartphone rezistent care permite schimbarea bateriei

Samsung continuă lansările de dispozitive rezistente din gama Xcover cu un nou model compact: Galaxy Xcover 5, care folosește un ecran cu diagonală de numai 5,3”. Acesta este nu doar rezistent la apă și praf, la fel ca variantele de top din portofoliul companiei, ci și la anumite șocuri, fiind încadrat inclusiv în standardul MIL-STD810H. Din punct de vedere hardware însă, acesta este un model mid-range, cu hardware similar cu ceea ce oferă compania în gama Galaxy A.

Galaxy Xcover 5 folosește o platformă mid-range și o construcție „rugged”

Vorbim aici despre un ecran de 5,3” cu rezoluție HD+ și cu un panel LCD. Această caracteristică din urmă nu este tocmai obișnuită pentru dispozitivele Samsung, compania folosind de obicei OLED-uri pe întreaga sa gamă. Nu există nici senzor de amprentă, singura metodă de autentificare fiind camera frontală de 5 megapixeli pentru recunoaștere facială.

La interior găsim un chipset Exynos 850 din gama de medie, alături de 4 GB memorie RAM și 64 GB stocare internă. Acumulatorul de 3.000 mAh ar trebui să fie de ajuns, având în vedere configurația, iar încărcarea rapidă este la numai 15W. Totuși, s-ar putea ca la o capacitate atât de mică a acumulatorului să se încarce destul de repede, măcar până la 80%.

Avem de a face cu o singură cameră pe partea din spate, cu un senzor de 16 megapixeli. Totuși, telefonul nu este gândit doar pentru pasionații de drumeții și sporturi extreme. Funcția Knox Capture poate fi folosită pentru a scana coduri de bare. Astfel, acesta ar putea deveni un telefon de muncă în domeniul logisticii, de exemplu. De asemenea, fiind echipat cu NFC, acesta poate fi folosit pentru acces în clădiri, sau poate servi drept card de călătorie pentru transportul în comun și pentru plăți contactless, desigur.

Samsung Galaxy Xcover 5 va fi disponibil în Europa mai întâi în Belgia, la prețul de 290 de euro și va fi lansat și în alte regiuni în curând.

sursa: GSM Arena

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult