Samsung, liderul vânzărilor agregate de smartphone-uri, tablete şi PC-uri în 2012

11.12.2012
Samsung, liderul vânzărilor agregate de smartphone-uri, tablete şi PC-uri în 2012

Pentru a încheia acest an cu nişte cifre şi nişte procente, IDC a publicat un top al producătorilor de echipamente inteligente. Spre deosebire de alte analize similare, care se ocupă de anumite segmente, aceasta include sub umbrela „Smart Connected Device Market” toate PC-urile, tabletele şi telefoanele mobile inteligente, oferind astfel o privire de ansamblu asupra producătorilor majori de echipamente pentru consumatori.

Datele centralizate la finele celui de-al treilea trimestru arată o creştere totală anuală de 27,1 procente, numărul de unităţi vândute fiind de 303,6 milioane iar valoarea lor totală, de 140,4 miliarde de dolari.

Liderul industriei în acest an a fost Samsung, compania înregistrând cea mai mare creştere – o dublare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Compania ocupă o cota de piaţă 21,8 procente şi a vândut 66 de milioane de produse.

Pe locul doi îi găsim pe cei de la Apple, aceştia înregistrând o creştere de la an la an de 38,3%, cele 45,8 de milioane de unităţi vândute aducându-le o cotă de 15,1%. Pe locul trei se află compania Lenovo care, chiar dacă nu este un jucător atât de puternic pe pieţele telefoanelor sau tabletelor, a recuperat pe piaţa PC-urilor şi a  acaparat 7 procente din piaţă.

Singura companie care a înregistrat o scădere vizibilă în acest clasament este HP, aceştia fiind afectaţi de scăderea ponderii pe piaţa PC şi ieşirea completă din domeniul mobilităţii. Compania a vândut doar 14 milioane de unităţi, o scădere masivă de 20,5 procente. În final, Sony a reuşit să se claseze pe locul cinci, compania acaparând 3,6 procente de piaţă şi având o creştere doar cu puţin mai mică decât media producătorilor.

Departajate pe categorii de produse, statisticile IDC arată că smartphone-urile au reprezentat partea leului, adică 60 de procente, fiind urmate de laptopuri, sistemele desktop şi tablete. Prognozele pentru 2016 înfăţişează un declin al PC-urilor, atât pentru sisteme desktop cât şi pentru portabile, la circa 20 de procente, locul rămas gol urmând să fie ocupat smartphone-uri şi tablete.

Cel de-la patrulea trimestru al acestui an va aduce încă un salt, sezonul sărbătorilor urmând sa ajungă la circa 362 de milioane de unităţi vândute, în special tablete şi telefoane, care vor avea o valoare de circa 169 de miliarde de dolari. Aceasta tendinţă va rămâne constantă şi în următorii ani, cifra produselor vândute urmând să se dubleze până în 2016.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News