Samsung S5260 Star II – 802.11n pentru un feature phone

14.01.2011
Samsung S5260 Star II - 802.11n pentru un feature phone

Telefoanele accesibile ca preţ, fără sistem de operare, au
devenit din ce în ce mai populare. Ele au adus utilizatorului cu
buget limitat o experienţă similară la prima vedere cu cea oferită
de un smartphone. Ecranul mare sensibil la atingere, interefaţa cu
widget-uri personalizabile, precum şi acces la Facebook şi Twitter.
După ce s-au lăudat că
primul model Star
s-a vândut în mai
bine de 30 de milioane de exemplare la nivel global, cei de la
Samsung ne prezintă acum urmaşul său, S5260 Star II.

Ecranul de 3″ cu 240×400 de pixeli este de tip capacitiv. Un
accelerometru va controla probabil orientarea interfeţei.

Samsung S5260 Star II oferă suport 802.1n

Chiar dacă nu are memorie internă mai mare de 30 MB,
Samsung Star II oferă suport pentru carduri microSDHC de
până la 16 GB.
Muzica stocată pe un astfel de card va
putea fi ascultată cu o pereche de căşti obişnuite, portul cu
conector special fiind eliminat. Surpriza oferită de noul
terminal este suportul pentru reţele wireless rapide
802.11n.
Primul
Samsung Star
oferea doar suport 802.11b/g în versiunea S5230W.
Nu ştiu dacă viteza de transfer a fost prioritatea producătorului
pentru Star II, cât raza de acţiune mai mare oferită de standardul
N. Telefonul vine cu ultima interfaţă TouchWiz, care aduce destul
de mult cu Bada OS. Samsung Star II va fi disponibil în
luna februarie în Olanda la un preţ de 125 €.
Ne aşteptăm
să ajungă şi în ţara noastră ulterior.

Samsung S5260 Star II - camera de 3 MP nu a fost schimbată

Urmărește Go4IT.ro pe Google News