Scad tarifele de roaming şi la noi

31.07.2007
Scad tarifele de roaming şi la noi

Toţi cei care călătoresc în străinătate ştiu cât de scump este un minut de convorbire în roaming. La asta se mai adaugă şi faptul că plăteşti pentru toate apelurile primite şi înţelegem de ce WiFi-ul este preferat reţelelor de telefonie mobilă.

Unul din lucrurile bune care se întâmplă când intri în Uniunea Europeană este că te supui legilor uniunii, una dintre acestea fiind cea privind reducerea tarifelor de roaming.

Legea se află pe ordinea de discuţie de peste un an, azi intrând oficial în vigoare. Stipularea este clară, nu se pot percepe mai mult de 49 eurocenţi pentru un apel realizat şi 24 pentru unul primit. De anul viitor aceste sume vor scădea la 46/22 cenţi, iar din 2009 la 43/19 cenţi.

Deşi operatorii de telefonie mobilă s-au opus acestei legi, până la urmă actul a fost votat în unanimitate de cele 27 de ţări ale Uniunii Europene.