Seria Huawei Pura 80 a fost lansată

Seria Huawei Pura 80 a fost lansată

Huawei a lansat seria de smartphone-uri Pura 80, compusă din patru modele – Pura 80, 80 Pro, 80 Pro+ și Pura 80 Ultra, cu specificații de ultimă generație.

Modelele Pura 80 Pro, Pro+ și Ultra au o ramă rotundă și o proeminență a camerei cu mai multe straturi, în timp ce versiunea standard are un aspect plat.

Noua serie are camere performante

Pura 80 este echipat cu un panou OLED plat de 6,6 inci, iar modelele Pro, Pro+ și Ultra dispun de un panou curbat de 6,8 inci. Au luminozitate maximă de 3000 niți, o rată de reîmprospătare adaptivă LTPO de 1-120 Hz, un ecran de 1,07 miliarde de culori, 460 ppi și o calitate a conținutului dinamic HDR intens.

Gama are o cameră principală ultra-mare RYYB de 50MP care a îmbunătățit procesarea datelor de imagine în timp real cu până la 200% în comparație cu modelele Pura anterioare. Are îmbunătățiri și la reducerea zgomotului prin inteligență artificială și la capacitatea de amplificare a culorilor imaginii.

Modelul Ultra are cele mai puternice capacități ale camerei, cu tehnologia de fuziune triplă în timp real TCG. Aceasta mărește gama dinamică la cel mai înalt nivel de 16EV, făcând telefonul să identifice aproape orice condiție de lumină și să o captureze cât mai real posibil. Mai exact, camera principală are ​​cinci senzori puternici. Structura include o cameră de 50MP cu gamă dinamică ultra-ridicată de 1 inch (f/1.6-f/4.0 + OIS), un teleobiectiv ultra-mare de 50MP (f/2.4 + stabilizare a imaginii cu deplasare a senzorului), un ultra-teleobiectiv de 12.5MP (f/3.6 + anti-vibrații), un shooter ultrawide de 40MP și o cameră multispectrală de 1.5MP.

De asemenea, are un sistem de cameră teleobiectivă, cu două oglinzi în interior, care suportă distanțe focale optice duale de 3,7x și 9,4x (variind între 13 mm, 22,5 mm, 83 mm, 212 mm). Această tehnologie a mărit raza optică cu 129% în comparație cu Pura 70 Ultra.

VIDEO

Huawei Pura 80 – specificații

Telefoanele Pura 80 au HarmonyOS NEXT, sistemul de operare dezvoltat de Huawei. Noile modele au o îmbunătățire generală a performanței de 36% cu noul motor Ark.

Dintre cele patru noi telefoane, modelele superioare au baterie de 5700 mAh, care oferă o autonomie mare. Acceptă și încărcare cu fir super-rapidă de 100 W, și încărcare wireless de 80 W. Versiunea standard vine cu o baterie de 5600 mAh cu încărcare cu fir de 66 W și încărcare wireless de 50 W.

Pura 80 Pro costă de la 6499 de yuani (904 dolari), versiunea Pro de la 7999 de yuani (1110 dolari), iar versiunea Ultra de la 9999 de yuani (1390 dolari) pentru configurația 16GB + 512GB și de la 10999 yuani pentru versiunea 16GB + 1TB.

Sursa: HC Newsroom

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Răzvan Crăciun
Răzvan Crăciun
Cu o experiență de aproape 30 de ani în presă, în luna mai 2025 am ajuns din nou în domeniul care m-a pasionat de la început - IT. Cea mai lungă perioadă (mai mult de 15 ani) am petrecut-o la agenția de presă Mediafax, unde am trecut prin piața de capital și IT. Am publicat și în Ziarul ... citește mai mult