Smartphone Huawei cu Android, gratuit în România?

22.01.2009
Smartphone Huawei cu Android, gratuit în România?

Smartphone Huawei cu AndroidDeşi Huawei este prezentă pe piaţa românească de mai bine de trei ani, telefoanele companiei asiatice sunt cunoscute pe meleagurile autohtone de aproximativ un an, mulţumită operatorului RDS-RCS care le distribuie gratuit celor ce se abonează la serviciul Digi Mobil. În principiu, dispozitivele fabricate în China nu oferă cine ştie ce facilităţi în afară de cele clasice de comunicare mobilă plus opţiunea 3G.

Lucrurile se vor schimba însă din februarie când, în cadrul târgului Mobile World Congress, Huawei va prezenta primul ei smartphone cu sistem de operare Android. Informaţiile au fost dezvăluite pe site-ul oficial www.huawei.com, fără alte detalii legate de specificaţiile viitorul terminal. Rămâne să vedem cine din România se va decide să importe smartphone-ul chinezesc. În afară de RDS-RCS, Vodafone se mai numără printre companiile care au în ofertă astfel de terminale, însă fără să pună accentul pe promovarea acestora.

Cred că dacă RDS-RCS va promova viitorul smartphone asiatic în aceeaşi manieră cum a făcut-o şi cu celelalte dispozitive (adică gratuit), succesul va fi garantat. Dar oare ce şanse sunt să se petreacă o astfel de minune?

Urmărește Go4IT.ro pe Google News