Sony prezintă Xperia E, smartphone cu ecran de 3.5 inch şi dual SIM

05.12.2012
Sony prezintă Xperia E, smartphone cu ecran de 3.5 inch şi dual SIM

Sony Xperia E se prezintă drept o opţiune interesantă pentru cei aflaţi în căutarea unui smartphone Android puţin costisitor. Modelul vine echipat cu ecran de 3.5 inch şi suport dual SIM ca dotare opţională.

Sony Xperia E

Noul terminal dispune de procesor la 1 GHz şi rulează Android 4.1 Jelly Bean, a cărui interfaţă este redată pe un ecran cu rezoluţie 320 x 480 pixeli.

Xperia E este oferit în variantă single şi dual SIM (Xperia Edual), cea din urmă permiţând comutarea între reţelele de telefonie mobilă cu o singură apăsare de buton. Ambele variante dispun de modul WiFi şi software pentru controlul eficient al traficului de date, respectiv conectivitate Wireless DLNA pentru vizionarea colecţiei de fişiere media pe ecranul unui televizor compatibil. Tehnologiile Sony HD Voice şi Walkman xLOUD asigură condiţii optime pentru apeluri telefonice şi redarea colecţiei de melodii.

Sony Xperia E - disponibil în trei variante de culoare

Sony Xperia E vine echipat cu acumulator de 1500 mAh şi este oferit în versiuni de culoare roz, alb şi negru. Xperia E va ajunge rafturile magazinelor la începutul anului 2013, încadrat la un preţ rămas deocamdată neprecizat.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult