Sticla de pe spatele unor telefoane Google Pixel 4 XL s-a desprins

19.07.2020
Sticla de pe spatele unor telefoane Google Pixel 4 XL s-a desprins

Google continuă să aibă probleme hardware pe smartphone-urile sale, după o mulțime de incidente care au afectat modele din trecut, printre care Pixel 2 XL și Pixel 3. Sticla de pe mai multe unități Pixel 4 XL s-a desprins la colțuri.

Mai mulți utilizatori au publicat imagini cu sticla desprinsă pe forumurile companiei, iar de acolo acestea au ajuns pe Reddit. Majoritatea panourilor din spate s-au dezlipit în colțul din stânga sus, dar ar putea fi vorba despre o coincidență, potrivit Android Police.

Compania a început să schimbe telefoanele afectate de această problemă. Potrivit managerului unui magazin care repară smartphone-uri, problema este cauzată de un conector care face ca bateria să se umfle în zona respectivă. Asta înseamnă că dispozitivele pot lua chiar foc. Compania a avut o problemă similară la bateriile de pe modelul Nexus 6P.

Google nu reușește să scape de problemele diviziei Pixel

Veștile proaste vin după ce lansarea modelului mid-range Pixel 4a a fost amânată de mai multe ori și după ce mai mulți angajați ai diviziei Pixel au plecat din companie.

Mai mult, problemele Pixel 4 XL apar după o perioadă bună pentru vânzările de telefoane marca Google. Anul trecut, compania a vândut 7,2 milioane de smartphone-uri, cu 52% mai multe decât în 2018. Cererea a fost mare pentru aceste dispozitive în SUA, Japonia și Europa de Vest.

Pixel 4 nu s-a descurcat foarte bine în primele șase luni de disponibilitate, iar această nouă problemă va afecta și mai mult vânzările modelului.

În cazul Pixel 3, compania este vizată de un proces colectiv pentru defectele telefoanelor.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult