Stocurile de OnePlus 5T încep să se epuizeze. OnePlus 6 ar putea fi foarte aproape

Autori: Adrian Popa, Cătălin Niţu 26.03.2018
Stocurile de OnePlus 5T încep să se epuizeze. OnePlus 6 ar putea fi foarte aproape

OnePlus 5T a fost un smartphone surprinzător anul trecut, fiind unul dintre cele mai ieftine flagship-uri de pe piaţă. Spre diferenţă de alţi ani, OnePlus a renunţat complet la sistemele care împiedicau utilizatorii să comande telefoanele, iar stocurile au fost de ajuns pentru a satisface cererea, chiar şi în primele săptămâni de după lansare, când interesul pentru acest dispozitiv era mare. Se pare însă că stocurile încep să se termine, sugerând că OnePlus 6 ar putea să fie lansat foarte curând.

Site-ul OnePlus pentru Statele Unite ale Americii listează modelul OnePlus 5T cu mesajul „stoc epuizat” încă din urmă cu două săptămâni, lucru care i-a făcut curioşi pe fanii brand-ului. Conform Engadget, compania nu plănuieşte să aducă dispozitivul înapoi pe stoc în perioada următoare, singura metodă pentru a cumpăra un astfel de dispozitiv în America fiind magazinele partenere. În Europa însă, avem în continuare posibilitatea de a cumpăra acest model, însă nu ştim pentru cât timp.

Deja zvonurile despre OnePlus 6 încep să devină din ce în ce mai detaliate şi mai credibile, imagini cu telefonul şi chiar teste de performanţă fiind deja prezente în diversele fotografii spion pe care le-am primit în ultimele săptămni. Având în vedere că OnePlus a avut întotdeauna specificaţii de top, nu este ieşit din comun să ne aşteptăm la un OnePlus 6 echipat cu Snapdragon 845, 8 GB memorie RAM şi un display OLED cu decupaj în partea de sus (conform imaginilor de până acum), la un preţ pe jumătate faţă de cel al unui flagship de la companiile „de top”.

Din păcate, nu ştim cât mai avem de aşteptat până la lansarea lui OnePlus 6. Având în vedere că modelul 5T s-a lansat în noiembrie şi că OnePlus lansează acum două modele pe an, la distanţă  de 6 luni, este posibil ca noul telefon să vină abia în luna mai. În tot acest timp, compania nu va înregistra vânzări noi de la publicul din SUA, deci nu ar fi surprinzător ca OnePlus 6 să fie adus pe piaţă mai repede, pentru a nu pierde prea multe vânzări în această regiune.