Telefoanele Nokia primesc 60 zile extindere de garanție, drept compensație pentru întârzierile cauzate de COVID-19

22.04.2020
Telefoanele Nokia primesc 60 zile extindere de garanție, drept compensație pentru întârzierile cauzate de COVID-19

Spre deosebire de majoritatea ghinioniștilor nevoiți să înfrunte restricțiile de carantină COVID-19, pentru solicita repararea sau înlocuirea pe garanție a smartphone-ului preferat, posesorii de telefoane Nokia au ceva mai multă siguranță că perioada de garanție rămasă nu va expira înainte de redeschiderea centrelor de service.

HMD Global este al doilea mare producător smartphone care anunță extinderea perioadei de garanție a dispozitivelor sale în urma focarului de coronavirus. Samsung a făcut un anunț similar nu cu mult timp în urmă, iar alte companii ar putea oferi deja aceste avantaje clienților.

Măsura se aplică tuturor telefoanelor mobile produse de HMD Global folosind brandul Nokia, nu doar cele din categoria smartphone.

Important de știut, măsura se aplică doar acelor dispozitive a căror garanție urma să expire între 15 martie și 15 mai 2020.

La fel ca la majoritatea producătorilor, serviciile de reparație și retur ale Nokia sunt puternic afectate de focarul COVID-19, decizia de a extinde garanția la toate telefoanele mobile din portofoliu având menirea de a atenua perturbările cauzate de pandemie.

Pentru a-și limita cât mai mult expunerea, posesorii de telefoane Nokia care necesită intervenții în garanție pot solicita preluarea acestora pe website-ul dedicat pus la dispoziție de producător, având certitudinea că acestea vor fi soluționate chiar dacă perioada de garanție este pe cale să expire.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult