Telefoanele Google Nexus, realizate de mai mulţi parteneri OEM?

16.05.2012
Telefoanele Google Nexus, realizate de mai mulţi parteneri OEM?

Până acum, ori de câte ori aveam de-a face cu un nou model smartphone din seria Google Nexus, acesta venea de la un singur producător hardware, ales de gigantul motoarelor de căutare.

Produsele Google Nexus, realizate de mai mulţi parteneri OEM?

Dacă dăm însă crezare ultimelor zvonuri, odată cu extinderea gamei Nexus şi la produse din sfera tabletelor, Google va primi în clubul său exclusivist şi alţi producători OEM, garantându-le acces timpuriu la cele mai noi versiuni de Android. Astfel, în curând am putea vorbi despre nu mai puţin de cinci producători hardware, furnizori de produse create sub brandul Google Nexus.

Google intenţionează să comercializeze aceste produse prin mijloace proprii şi la preţuri foarte competitive, permise datorită excluderii magazinelor tradiţionale de retail din circuitul de distribuţie.

Strategia prin care Google deschide porţile şi altor fabricanţi OEM, pentru lucrul la produsele din seria Google Nexus, poate fi interpretată şi ca o încercare de a calma spiritele printre partenerii tradiţionali, care investesc în produse ce au la bază platforma Android. În urma recentei achiziţii de către Google a portofoliului Motorola, partenerii tradiţionali ai companiei s-au arătat îngrijoraţi de perspectiva aplicării unui tratament preferenţial, prin care Google ar urma să favorizeze Motorola în detrimentul celorlalţi parteneri OEM.

Google Nexus S

Mai mult decât atât, se pare că Google încearcă să-şi convingă partenerii OEM în a-şi diferenţia produsele mai ales prin caracteristici de ordin hardware şi mai puţin prin optimizări software, a căror adaptate pentru fiecare nouă versiune de Android duce la întârzieri foarte mari cu lansarea pachetelor de actualizare. De asemenea, Google încearcă să obţină mai mult control asupra sistemului de operare, precum şi stabilirea pachetului de aplicaţii software livrate pe telefoanele cu sistem Android, reducând astfel impactul pe care îl au diversele companii asupra eforturilor depuse pentru actualizarea în timp util a sistemului de operare.

După toate aparenţele, noua strategie nu se aplică exclusiv dispozitivelor smartphone, Google sperând să impulsioneze prin această tactică şi vânzările înregistrate cu tabletele bazate pe Android.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult