Top aplicaţii de Symbian utile dar mai puţin folosite

Top aplicaţii de Symbian utile dar mai puţin folosite

Telefoanele din ziua de azi, nu doar cele inteligente, dispun de numeroase facilităţi şi aplicaţii care de care mai utile în diverse situaţii. Cu excepţia telefoanelor foarte ieftine, care nu oferă mare lucru, dispozitivele mobile includ aplicaţii multimedia, GPS, Internet, office şi alte domenii de activitate. Problema este că, uneori, uităm de prezenţa lor. Sau pur şi simplu le ignorăm.

Symbian, iPhone OS şi Android sunt câteva exemple de sisteme de operare puternice. Sisteme de operare care includ şi permit instalarea unui număr mare de aplicaţii. Dincolo de dotările tehnice ale unui anumit terminal, gama variată de aplicaţii disponibile este sau ar trebui să fie un criteriu important în alegerea utilizatorului.

Aplicaţii pentru telefon

Este foarte important pentru un aşa-numit power user ca telefonul pe care şi-l cumpără să aibă multe aplicaţii. Altfel, fără asemenea aplicaţii, mult din potenţialul unui telefon este irosit.

Aplicaţiile unui telefon au două origini: aplicaţii preinstalate (disponibile deja în momentul achiziţionării unui terminal) şi aplicaţii instalate ulterior de către utilizator. Regula nescrisă spune că utilizatorii neexperimentaţi nu se aventurează să instaleze alte programe decât cele care se găsesc deja în telefon. Din acest motiv (şi pentru a justifica oarecum preţul unui telefon), producătorii îşi dotează telefoanele cu din ce în ce mai multe aplicaţii.

Symbian-ul celor de la Nokia, din poziţia sa de lider al sistemelor de operare, include şi el numeroase aplicaţii utile. Unele dintre aceste aplicaţii, precum camera foto sau calendarul, sunt cunoscute şi folosite de majoritatea utilizatorilor.

În afară de programele „banale” enumerate mai sus, Symbian-ul include şi alte programe, mai puţin folosite sau neînţelese de către marea masă a utilizatorilor. În cele ce urmează vom da ca exemplu câteva programe preinstalate pe telefoane Nokia inteligente, mai puţin folosite dar deseori utile.

Search

SearchFuncţia de căutare este întotdeauna utilă, indiferent că vorbim de Internet, calculator sau telefon. Oricând se poate întâmpla să nu găseşti prin meniuri o anumită aplicaţie sau vreun document cu manager-ul de fişiere.

Symbian-ul dispune de o funcţie de căutare extrem de versatilă şi practică. Cu ajutorul ei poţi căuta atât pe Internet folosind Google, dacă ai un abonament la Internet pe telefon, cât şi în telefon.

Vorbim aici de o căutare universală „inline”. Ce înseamnă asta? Înseamnă că rezultatele sunt afişate chiar în timp ce tastezi şi sunt împărţite pe categorii: contacte, muzică, calendar, fişiere etc. Practic, căutarea se face în toate datele de pe telefon, inclusiv aplicaţiile instalate.

Advanced Communication Manager

Advanced Communication ManagerAşa cum sugerează şi numele, această aplicaţie constituie un manager avansat de gestionare a apelurilor. Cu ajutorul său, poţi bloca sau accepta automat anumite categorii de apeluri.

Advanced Communication Manager îţi permite să creezi filtre care funcţionează, într-un fel, ca profilurile telefonului. În cadrul unui profil sunt adăugate anumite criterii care, la final, ar putea genera o condiţie de genul: acceptă doar apelurile contactelor din agendă sau respinge apelurile cu număr ascuns.

Sync

Advanced Communication ManagerCu Sync îţi poţi sincroniza datele de pe telefon cu un server online. Există mai multe servicii gratuite care facilitează acest lucru. Un astfel de serviciu este Ovi al celor de la Nokia.

Ideea este că date precum cele din agenda de contacte, însemnările sau întâlnirile programate în calendar apar atât în telefon, cât şi pe site-ul Ovi. De asemenea, adăugarea informaţiilor se poate face fie direct pe telefon, fie pe site, de pe calculator.

Vor fi afişate oricum în ambele părţi prin sincronizare. Aceasta se poate face fie automat, fie la comanda utilizatorului. În primul caz, există o opţiune de avertizare în situaţia în care sincronizarea s-ar putea face când eşti în Roaming.

Home Media

Home MediaDacă ai o reţea wireless acasă şi, eventual, un televizor cu suport DLNA, telefonul tău cu Symbian îţi va dovedi că îşi merită titlul de Smartphone. Folosind Windows Media Player pe Windows Vista sau Windows 7 poţi crea un server multimedia pe calculatorul tău.

Odată creat serverul din Windows Media Player, vei putea partaja diverse foldere cu filme, muzică şi imagini. Acestea vor fi vizibile telefonului conectat la router-ul wireless. În acest fel, poţi accesa de pe telefon fişierele partajate pe calculator.

Telefonul va avea mai mult rol de telecomandă pentru că redarea fişierelor din reţea se va face pe calculator sau televizor (dacă acesta are DLNA şi se poate conecta la router). Fişierele partajate pe telefon, vor fi şi ele vizibile pentru calculator. Vei putea astfel vizualiza şi transfera fişiere multimedia de pe telefon pe calculator direct prin wireless.

Music Search

Music Search nu este o aplicaţie banală de căutare a melodiilor. Aceasta funcţionează pe baza comenzilor vocale. Nu trebuie decât să rosteşti titlul melodiei sau numele artistului pentru a realiza o căutare.

Traveler

TravelerÎn principiu, Traveler este un instrument util celor care călătoresc mult. În realitate, poate fi util oricui, nu doar celor menţionaţi.

Traveler conţine, printre altele, următoarele module: meteo, ora pe diverse meridiane, cursul de schimb şi globul pământesc. În afară de acestea, apar periodic şi alte plugin-uri. Unele sunt gratis, altele contra cost.

Switch

Switch este un instrument pe cât de simplu, pe atât de util într-o anumită situaţie: schimbarea telefonului.

Acesta transferă automat datele selectate de tine (contacte, calendar etc.) de pe un telefon pe altul. Evident, este vorba de două telefoane Nokia. Se dovedeşte util în mod special atunci când îţi cumperi un telefon nou. De ce să stai să introduci manual contactele sau să pierzi informaţii importante, când le poţi transfera automat?

Telefoane inteligente nu sunt numite aşa pentru că au cine ştie ce componentă minune. Sunt inteligente prin prisma sistemului de operare şi a aplicaţiilor pe care le rulează. Din păcate, uneori, noi suntem cei care nu ne ridicăm la înălţimea lor. Şi asta pentru că nu ştim întotdeauna să profităm de facilităţile care ne sunt puse la dispoziţie.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News