Top telefoane inteligente – alegerea dumneavoastră

Autor: George Adrian Olteanu 04.01.2010
Top telefoane inteligente – alegerea dumneavoastră

După ce am prezentat
topul celor mai tari telefoane inteligente lansate în
2009
(conform unui sondaj realizat în cadrul
companiei), am decis să punem şi la dispoziţia cititorilor go4it un
sistem de vot prin care să se stabilească o ierarhie alternativă a
smartphone-urilor nominalizate. În urma voturilor
voastre
clasamentul este următorul:

1. iPhone 3GS (24,32%)

2. HTC HD2 (20,2%)

3. Nokia
N900
(13,29%)

4. Motorola MILESTONE (10,13%)

5. Samsung i8910 Omnia HD (8,59%)

6. Sony Ericsson Satio (8,15%)

7. Nokia N97 (7,12%)

8. HTC Hero (4,7%)

9. Toshiba TG01 (2,64%)

10. Samsung i7500 Galaxy (0,8%)

Top smartphone pe 2009

Vă reamintim şi topul go4it:

1. Nokia N900

2. HTC HD2

3. Motorola MILESTONE

4. Nokia N97

5. HTC Hero

6. Samsung i8910 Omnia HD

7. Sony Ericsson Satio

8. Toshiba TG01

9. iPhone 3GS

10. Samsung i7500 Galaxy

Observaţi că, în afară de iPhone 3GS şi HTC Hero, poziţiile pe
care se situează restul telefoanelor nu diferă foarte mult, ba
chiar în unele cazuri sunt identice.

Până când vor ieşi la iveală „minunăţiile” pregătite pentru
2010, pasionaţii de telefoane mobile ar putea profita de reducerile
aplicate dispozitivelor lansate în 2009. Din păcate, în
cazul produselor de top, costurile rămân destul ridicate

chiar şi după un an de la apariţia pe piaţă (iar anumite modele se
ieftinesc sesizabil abia după ce sunt scoase din producţie).
Aşadar, nu vă aşteptaţi să găsiţi iPhone 3GS sau Nokia N900 la bani
mărunţi. Foarte probabil, preţurile nu vor coborî sub 2000 de lei
decât pe piaţa neagră.

Nokia N900

Ce aduce 2010, pe scurt

În 2010, piaţa telefoanelor inteligente va continua să se
dezvolte: LG a anunţat o avalanşă de astfel de
dispozitive (după ce în 2009 au cam lipsit de pe segmentul smart,
cel puţin în Europa), iar mâine este aşteptată lansarea oficială a
primului telefon ce va purta brandul Google – Google Nexus
One
, produs de HTC.

HTC va pompa în ritmul binecunoscut telefoane
business cu Windows Mobile şi Android, Nokia va
miza în principiu pe Symbian şi ne va mai tatona puţin cu platforma
Linux Maemo, Sony Ericsson ar putea ieşi la rampă
cu nu mai puţin de trei sisteme de operare (Android, Windows Mobile
şi Symbian S60 – primele două confirmate deja pe XPERIA
X10
, respectiv XPERIA X2), iar
Samsung ne va oferi noul Bada OS,
pe lângă Windows Mobile, Android şi, mai puţin probabil, Symbian
S60. Nici Motorola nu este de neglijat, după ce a
surprins deosebit de plăcut cu smartphone-ul MILESTONE. 2010 este
anul în care inventatorii telefonului mobil pot să
revină în top nu cu unul, ci chiar cu mai multe dispozitive.

Nu în ultimul rând, Apple nu va rata ocazia să
lanseze a patra generaţie de iPhone – denumită neoficial
iPhone 4G
.

În fine, BlackBerry vor avea şi ei un cuvânt de
spus, dar cu un impact mai puternic pe piaţa din America decât în
Europa.

Vom reveni cu detalii concrete despre telefoanele care urmează
să fie lansate în 2010 în articole dedicate. Vă reamintim,
mâine vom face oficial cunoştinţă cu Google Nexus
One
.

Google Nexus One