Ultima noapte de linişte, prima noapte de război Apple – Google

Ultima noapte de linişte, prima noapte de război Apple - Google

Apple are o istorie zbuciumată. A trecut prin războaie mari şi a pierdut războaie de care depindea viitorul companiei la un moment dat. A trecut însă peste şi a luat-o de la capăt. Cel puţin aşa am crezut. Istoria ultimului deceniu ne-a arătat un Apple în creştere, sigur pe el, un Apple care activează pe un număr redus de pieţe dar o face cu succes.

Ca mai întotdeauna, succesul atrage invidia şi ambiţia celorlalţi. Companiile concurente au încercat din răsputeri să dea o replică pe măsură unor produse precum iPod şi iPhone, două dintre cele mai populare produse Apple. Majoritatea competitorilor fie au urmat trendul deschis de Apple, fie nu au ezitat să copieze diverse funcţii ale produselor Apple.

iPhone a declanşat o adevărată isterie la vremea respectivă. Producători precum HTC, Samsung şi LG au fost „pe fază” şi au venit cu produse (relativ) similare. Nokia s-a trezit mai târziu. De fapt, dacă nu era iPhone, nu ştiu dacă am fi avut telefoane Nokia cu touchscreen în ziua de azi.

Că ne place sau nu Apple, adevărul este că revoluţia la care asistăm în prezent a avut ca punct de plecare iPhone-ul. Fără iPhone, toată efervescenţa celorlalţi producători de acum probabil că nu ar fi existat.

Bomba care deschide oficial războiul

Apple a dat ieri în judecată HTC pe motiv că încalcă o serie de patente pentru care compania din Cupertino deţine toate drepturile. HTC nu este singura companie la care Apple s-ar putea încorda cu motive temeinice.


Apple vs HTC

Cu excepţia Nokia, care a aruncat prima piatră, Apple nu s-a simţit ameninţat de nici un alt producător de telefoane mobile până acum. Probabil a considerat că nici un alt telefon de până acum nu este un concurent serios pentru iPhone.

Cu HTC lucrurile stau altfel. HTC a devenit cel mai bun partener al lui Google pe piaţa telefoanelor mobile. HTC a lansa şi va lansa pe viitor numeroase telefoane cu sistem de operare Google Android. Dând în judecată HTC, Apple încearcă, de fapt, să lovească în Google.

Istoria unei prietenii care s-a transformat în război

Timp de mulţi ani Apple şi Google au fost prieteni buni. Google a fost prietenul în care Apple a văzut duşmanul propriului duşman. Google era cel care îi făcea viaţa grea lui Microsoft, duşmanul tradiţional. Iar pentru Apple oricine dădea în Microsoft era bun.

Apple, Google

Prietenia lor a început să se deterioreze atunci când Google şi-a făcut publice intenţiile de a intra pe piaţa telefoanelor mobile. Apple a luat-o ca un afront personal. Steve Jobs şi exprimat mânia într-o frază care spune totul: „noi n-am intrat peste ei dar ei au intrat pe piaţa noastră”.

De atunci lucrurile au mers din rău în mai rău. Pe parcurs, şeful Google Eric Schmidt a renunţat la locul său din Consiliul Director Apple, iar cel mai nou eveniment de pe front este acest atac la baionetă al celor de la Apple care au dat în judecată HTC. Cei de la Google, deşi n-au fost atacaţi direct, deja au făcut o declaraţie din presă prin care şi-au exprimat susţinerea pentru HTC.

Din păcate pentru Apple, sintagma duşmanul duşmanului meu este prietenul meu n-a ţinut mult. Prietenul Google a devenit cel mai mare duşman al lui Apple.

Deja Vu

Apple a mai avut experienţe de acest gen cu Microsoft. Şi a pierdut. Ceva îmi spune că nici de această dată nu vor avea prea multe şanse. Chiar dacă se va dovedi că are dreptate şi va câştiga probabil o bătălie, cel mai probabil Apple va pierde din nou războiul.

Apple, Google

La începutul anilor ’90 Apple a dat în judecată Microsoft pentru folosirea anumitor elemente ale interfeţei grafice. A pierdut. Acum dă în judecată HTC (probabil nu se va opri aici) pentru folosirea anumitor elemente care ţin de touchscreen şi pentru care Apple deţine drepturile. Vremurile s-au schimbat iar acum Apple are şanse reale de a câştiga procesul.

Dar chiar dacă va câştiga procesul, Apple are şanse minime de a câştiga războiul cu toţi ceilalţi producători, cu Google în frunte. E foarte greu, dacă nu chiar imposibil să câştigi un război cu Google. Şi dacă va pierde şi acest război, cel mai probabil Apple va rămâne cu un segment mic de piaţă, cum s-a întâmplat în cazul PC-urilor.

E interesant de urmărit totuşi cum va evolua această luptă şi, mai ales, cum va reacţiona Google. Google are destule mijloace prin care poate lovi în Apple. Întrebarea e dacă-l va lovi tare sau dacă va juca cu mănuşi.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News