Un nou trio de telefoane ieftine Nokia: 7020, 2730 şi 2720

Un nou trio de telefoane ieftine Nokia: 7020, 2730 şi 2720

Nokia şi-a reînnoit oferta cu trei telefoane ce-ţi oferă facilităţi de comunicare şi divertisment superioare, dacă ne raportăm la segmentul entry-level pe care se încadrează. Partea şi mai bună este că vor avea un preţ foarte accesibil. Modelele Nokia 7020, 2730 Classic şi 2720 fold vor deveni disponibile în a doua jumătate a lui 2009 şi vor costa 90 Euro, 80 Euro, respectiv 55 Euro. Să aruncăm o privire asupra lor.

Nokia 7020

Design clamshell, ecran principal de 2.2 inch (240 x 320 pixeli, 256k culori), ecran extern (128 x 160 pixeli), slot microSD, Bluetooth, radio, cameră de 2 MP, autonomie de până la 15 zile.

Nokia 2730 Classic

Candy-bar înzestrat cu tehnologie 3G, Stereo Bluetooth, jack audio de 3,5 mm, slot microSD (card de 1 GB inclus), cameră de 2 MP şi radio. Ecranul este ceva mai mic decât cel întâlnit pe Nokia 7020 (2 inch), în schimb bateria te va ţine teoretic mai mult: maximum 17 zile, probabil doar dacă îl laşi pornit pe masă, nu te atingi de el şi nu te sună nimeni.

Nokia 2720 fold

Cel mai ieftin telefon din trio-ul anunţat de finlandezi ne pune la dispoziţie o cameră de 1.3 MP şi posturile radio FM. Poate reda MP3-uri, dar absenţa unui lăcaş pentru carduri şi memoria internă de capacitate neglijabilă nu îl recomandă persoanelor care vor un telefon muzical.

Nokia 7020, Nokia 2730 Classic şi Nokia 2720 fold

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News