UnaPhone Zenith este un smartphone securizat care nu permite instalarea de aplicaţii

Autor: Adrian Popa 05.05.2016
UnaPhone Zenith este un smartphone securizat care nu permite instalarea de aplicaţii
Mai este inteligent un telefon care nu permite instalarea de aplicaţii? Creatorii UnaPhone Zenith cred că răspunsul este afirmativ. Terminalul rulează un sistem de operare securizat bazat pe Android, dar nu oferă acces la servicii Google precum Play Store, Maps sau Play Music.
 
Mai mult, UnaPhone Zenith nu permite instalarea de aplicaţii pe lângă cele aproximativ 40 pe care le are preinstalate. Printre acestea se numără unele pentru muzică, video sau office, dar şi unelte pentru comunicaţii sigure precum aplicaţii de SMS şi e-mail care suportă criptarea şi servicii VPN. 
 
Citeşte şi: Deşi nu are diamante şi nu e poleit cu aur, o companie din Israel cere 10.000 de dolari pentru un smartphone Android
 
Telefonul a fost conceput de firma britanică Una, care a lansat o campanie de strângere de fonduri pe platforma de crowdfunding Indiegogo. Fondatorii speră să strângă 200.000 de dolari pentru a începe producţia. Pentru acest proiect, Una a încheiat un parteneriat cu firma software Tutanota şi cu producătorul chinez de smartphone-uri Elephone. Sistemul de operare instalat pe Zenith se numeşte UnaOS şi este bazat pe Android. 
 
În ceea ce priveşte caracteristicile tehnice, UnaPhone Zenith dispune de un ecran cu diagonala de 5,5 inci cu rezoluţie Full HD, procesor octa-core, 4 GB memorie RAM, capacitate de stocare internă de 32 GB, cameră principală de 13 MP (plus frontală de 8 MP), suport dual-SIM, senzor de amprentă, slot USB Type-C şi baterie de 3.000 mAh. 
 
 
Dacă Una reuşeşte să strângă fondurile necesare va începe livrările pentru telefon în luna septembrie a acestui an la preţul de 540 de dolari unitatea. Cei care susţin acum campania Indiegogo pot rezerva un telefon la preţul promoţional de 440 de dolari. 
 

Una Phone Private Preview from Nikolas Grasso on Vimeo.