UPDATE: Samsung va înlocui smartphone-urile Galaxy Note7 vândute până acum, după ce mai multe unităţi au luat foc în timp ce erau încărcate

02.09.2016

UPDATE: Potrivit Samsung, au fost înregistrate, la nivel global, 35 de cazuri în care telefoane Galaxy Note7 au luat foc sau au fost deteriorate în timpul procesului de încărcare a bateriei. Cei care au cumpărat deja un smartphone Note7 îl vor putea schimba cu unul nou în următoarele săptămâni, a anunţat compania. Samsung a oprit în acest moment vânzările modelului pe toate pieţele pe care era disponibil oficial. Potrivit New York Times, vor fi înlocuite 2,5 milioane de unităţi Note7 livrate deja către parteneri şi consumatori. 


Articolul iniţial:

La scurt timp după ce a suspendat livrările pentru cel mai puternic model de smartphone din portofoliul său, Galaxy Note7, Samsung a luat decizia să recheme unităţi livrate deja către clienţi în service-uri. Anunţul oficial va fi făcut în curând de către DJ Koh, şeful diviziei mobile din cadrul companiei.

Sursa problemelor o reprezintă bateriile de pe smartphone-uri, potrivit unui oficial Samsung, citat de Yonhap News. Nu se ştie în acest moment dacă vor fi rechemate toate telefoanele vândute până acum sau doar cele care includ baterii cu probleme. Compania a anunţat că investighează problema şi că „este dedicată angajamentului de a livra produse de cea mai bună calitate clienţilor”. 

Samsung a decis recent să suspende livrările de unităţi Galaxy Note7 pentru a efectua noi teste de calitate. În urma incidentelor, Samsung a pierdut aproximativ 7 miliarde de dolari din capitalizarea bursieră miercuri şi joi. 

Un utilizator de YouTube, numit Ariel Gonzalez, a publicat un clip în care arată telefonul distrus. „Am venit de la muncă şi am pus telefonul puţin la încărcat. Apoi l-am dus la brâu şi a luat foc. Da. Telefon nou, care nu are nici măcar două săptămâni”, a spus el. 

Vom reveni cu detalii suplimentare după ce Samsung va face anunţul oficial.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult