Vânzările de telefoane cu Windows Phone au scăzut, semnalând un posibil blocaj pentru Microsoft

15.08.2014
Vânzările de telefoane cu Windows Phone au scăzut, semnalând un posibil blocaj pentru Microsoft

Urmând unei perioade lungi de creştere susţinută, platforma Windows Phone pare să fi ajuns la un blocaj, vânzările de produse bazate pe aceasta fiind în Q2 2014 cu 9.4% mai mici decât în acelaşi interval al anului trecut.

Pusă în contextul recentei achiziţii a diviziei Nokia pentru telefoane mobile, vestea restrângerii cotei deţinută de platforma Windows Phone la doar 2.5% din piaţa smartphone pune presiune în plus pe restructurarea şi aducerea companiei pe profit într-un timp cât mai scurt. Spre comparaţie, platforma Android se bucură în prezent de aproape 85% cotă de piaţă, lăsând pentru dispozitivele cu iOS o cotă de aproape 12%.

Vânzările de telefoane cu Windows Phone au scăzut, platforma Microsoft rămânând cu doar 2.5% cotă de piaţă

Nu tocmai surprinzătoare, plafonarea vânzărilor de telefoane cu Windows Phone urmează unei perioade cu foarte puţine lansări de produse noi. Simultan, ascensiunea platformei Windows Phone este încetinită de refuzul unora dintre producătorii smartphone majori de a lansa produse bazate pe aceasta. Între timp, Microsoft a anunţat pentru gama de telefoane Lumia vânzări de 5.8 milioane unităţi în ultimul trimestru, în scădere cu 21% faţă de perioada similară a anului trecut. Totuşi, statistica face referire doar la ultimele două luni ce au urmat achiziţiei Nokia, perioada fiind prea scurtă pentru a contura o direcţie clară.

În viitorul imediat Microsoft mizează pe Windows Phone 8.1 pentru revitalizarea vânzărilor, primind deja suportul mai multor producători smartphone printre care şi HTC, compania urmând să lanseze o ediţie Windows Phone a telefonului One M8. O contribuţie pozitivă pentru creşterea vânzărilor ar putea aduce şi lansările de noi telefoane low-cost, cum este Nokia Lumia 630 şi recent anunţatul Lumia 530. Oferta smartphone va fi completată în gama mid-range cu modelele Lumia 730 şi Lumia 830.

De partea cealaltă a baricadei, Google contracarează cu iniţiativa Android One, promiţând noi modele de telefoane cu Android la preţuri accesibile. Între timp, platforma Android se poate lăuda cu o creştere anuală de 33% a cotei de piaţă şi livrări de 255 milioane telefoane doar în ultimul trimestru.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult