Vivo anunță modelul X Fold Plus, al doilea pliabil al său din 2022

27.09.2022
Vivo anunță modelul X Fold Plus, al doilea pliabil al său din 2022

Vivo pare că începe să accelereze dezvoltarea de dispozitive pliabile, lansând acum cel de-al doilea model flagship cu astfel de ecran de anul acesta, Vivo X Fold Plus. Desigur, vorbim despre un upgrade relativ minor, însă vedem o viteză mai mare de iterație în cazul Vivo decât vedem de la alți producători precum Samsung, Huawei sau Motorola. Design-ul nu s-a schimbat aproape deloc, însă la interior primim câteva mici upgrade-uri.

Vivo X Fold Plus este un „refresh” hardware relativ minor

Așa cum s-a întâmplat și cu modelul Fold original de la Vivo, și Fold Plus este disponibil, momentan, exclusiv în China. Astfel, nu știm sigur dacă vom vedea vreodată acest pliabil în afara țării de origine. Totuși, este important să vedem ceva concurență în acest spațiu, dominat în mare parte de Samsung. Așa cum ziceam și în review-ul Galaxy Z Fold4, zona de pliabile pare că stagnează de aproape 4 ani, în lipsa altor modele concurente, care să împingă companiile să inoveze.

Snapdragon 8 Gen 1 de pe modelul original a fost înlocuit cu Snapdragon 8+ Gen 1, în timp ce bateria de 4.600 mAh a crescut la 4.730 mAh capacitate. Aceste upgrade-uri sunt binevenite, alături de încărcare mai rapidă la 80W (și 50W wireless), în timp ce Samsung încă limitează telefoanele pliabile (și nu numai) la 25W pentru încărcare.

Vivo-X-Fold-Plus-official-1-1000

Design-ul și celelalte componente par să fie în rest aceleași. Vivo X Fold Plus beneficiază de un ecran extern de 6,53” FullHD+ pe format 21:9 la 120 Hz, unul mult mai potrivit pentru utilizare normală decât cel de la Samsung, alături de un ecran pliabil de 8.03”, puțin mai mare decât cel Samsung, cu rezoluție 2.160 x 1.916 pixeli la 120 Hz. Interesant este faptul că ambele ecrane au senzori de amprentă integrați, în timp ce Samsung pune senzorul în butonul power cu rezultate destul de slabe.

Camerele foto au câteva avantaje în fața Galaxy Z Fold4

Camerele de pe Vivo sunt în schimb comparabile cu cele de la Samsung. Avem același senzor de 50 megapixeli produs chiar de Samsung, pe camera principală, o cameră ultrawide de 48 megapixeli și o cameră cu zoom de 12 megapixeli 2x, dar și ceva ce Samsung nu oferă pe Fold4: un zoom periscopic 5x cu senzor de 8 megapixeli. Camera periscopică și cea principală sunt și stabilizate optic, iar fiecare ecran are integrată și câte o cameră de selfie de 16 megapixeli. La acest capitol, cel puțin pe ecranul interior, Vivo va scoate cu siguranță rezultate mai bune decât Fold, care are o cameră foarte slabă integrată sub display.

Un dezavantaj al Vivo X Fold Plus este lipsa rezistenței la apă, ceva ce Samsung pare că a perfecționat deja de două generații. Prețurile pentru China sunt însă foarte bune, în comparație cu alte modele pliabile din piață. 9.999 yuan, sau 1.450 euro pentru varianta de bază cu 12 GB RAM și 256 GB stocare și 10.999 yuan, adică 1.600 euro pentru 12+512 GB. Desigur, acestea sunt prețuri de China. În Europa, acestea ar crește cu câteva procente, probabil prin zona Galaxy Z Fold4.

sursa: Android Authority

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult