Xiaomi lansează Mi Max 2, un phablet mid-range premium ieftin şi performant

25.05.2017
Xiaomi lansează Mi Max 2, un phablet mid-range premium ieftin şi performant

Mult zvonitul smartphone mid-range premium de la Xiaomi, Mi Max 2, a fost în sfârşit anunţat în mod oficial. Acesta vine cu hardware mid-range din gama superioară, un design mai atrăgător decât generaţia precedentă şi un preţ foarte atrăgător, având în vedere ce se ascunde sub carcasă. Desigur, cei care vor dori să îl cumpere în România vor trebui să îl importe sau să apeleze la magazinele care aduc dispozitive pe căi neoficiale.

Mi Max 2 este un dispozitiv mare, care împinge limita între smartphone şi tabletă. Cu un display de 6,44” şi rezoluţie Full HD, acesta nu oferă o densitate a pixelilor foarte înaltă, însă pare foarte potrivit pentru consumul de clipuri video şi pentru gaming. Chipset-ul ales pentru acest model este Snapdragon 626 cu procesor octa-core la 2,0 GHz, în ciuda faptului că majoritatea zvonurilor sugerau utilizarea platformei Snapdragon 660, proaspăt lansată de Qualcomm. 4 sau 6 GB memorie RAM şi opţiuni de stocare de 64, respectiv 128 GB completează pachetul Mi Max 2, alături de o cameră foto cu senzor de 12 megapixeli.

Camera frontală beneficiază de un senzor modest, de numai 5 megapixeli, iar pe partea din spate (realizată în totalitate din metal), poate fi găsit şi un senzor de amprentă rotund. Cu asemenea dimensiuni, Mi Max 2 de la Xiaomi nu putea să nu fie livrat cu un acumulator mare. Compania chineză susţine că acest model poate să redea 18 ore de materiale video la o singură încărcare cu ajutorul acumulatorului de 5.300 mAh cu încărcare rapidă.

Xiaomi Mi Max 2 va fi lansat în magazinele din China pe data de 1 iunie, la un preţ echivalent cu 250 de dolari americani.