Xiaomi Mi A2 şi Mi A2 Lite – specificaţii, preţ şi data de lansare

24.07.2018

Xiaomi a anunţat în mod oficial modelele Mi A2 şi Mi A2 Lite. Avem acum detalii complete pe cale oficială despre cele două dispozitive, cât şi informaţii despre preţ şi data de lansare. Acestea vor ajunge pe căi oficiale şi în România, fiind integrate în programul Android One.

Xiaomi Mi A2 – Specificaţii tehnice şi configuraţii

Mi A2 va fi echipat cu un procesor Snapdragon 660 şi va fi livrat în trei configuraţii. 4 GB RAM + 32 GB stocare, 4 GB RAM şi 64 GB stocare şi o versiune de top cu 6 GB RAM şi 128 GB spaţiu de stocare. Telefonul are un ecran de 5,99” cu rezoluţie Full HD+ şi va oferi o cameră foarte performantă, conform Xiaomi. Cea de pe spate beneficiază de doi senzori, cu rezoluţie de 12, respectiv 20 megapixeli, ambii cu diafragmă f/1.75. Camera frontală beneficiază de 20 megapixeli, în timp ce acumulatorul de 3.010 mAh va alimenta toate aceste componente.

  • Procesor: Snapdragon 660
  • RAM: 4/6 GB
  • Stocare: 32/64/128 GB
  • Display: 5,99” (18:9, rezoluţie Full HD+)
  • Camera principală: 12 + 20 MP (f/1.75)
  • Camera frontală: 20 MP (blitz LED)
  • Baterie: 3.010 mAh
  • Software: Android 8.1 Oreo

Xiaomi Mi A2 – Preţ

Cele trei configuraţii de Xiaomi Mi A2 vor fi listate în oferta magazinelor astfel:

  • Xiaomi Mi A2 cu 4 GB RAM şi 32 GB stocare va costa 249 euro.
  • Xiaomi Mi A2 cu 4 GB RAM şi 64 GB stocare va costa 279 euro.
  • Xiaomi Mi A2 cu 6 GB RAM şi 128 GB stocare va costa 349 euro.

În România au fost listate online doar primele două variante, la preţuri de 1.288 lei (4GB + 32 GB), respectiv 1.424 lei (4 GB + 64 GB).

Xiaomi Mi A2 Lite – Specificaţii tehnice şi configuraţii

Xiaomi Mi A2 Lite vine echipat cu un hardware apropiat de cel al modelului Mi A1 de anul trecut. Acesta beneficiază de un chipset Snapdragon 625 şi va fi disponibil în două variante: cu 3 GB RAM şi 32 GB stocare sau 4 GB RAM şi 64 GB stocare. Display-ul de 5,84” vine într-un format modern de 19:9 cu decupaj în partea de sus, cu un panou Full HD+. Camera principală beneficiază de senzori în format 12 +5 megapixeli, iar camera frontală oferă rezoluţie de 5 megapixeli. Acumulatorul de 4.000 mAh promite însă două zile de autonomie.

  • Procesor: Snapdragon 625
  • RAM: 3/4 GB
  • Stocare: 32/64GB
  • Display: 5,84” (19:9, rezoluţie Full HD+)
  • Camera principală: 12 + 5 MP
  • Camera frontală: 5 MP
  • Baterie: 4.000 mAh
  • Software: Android 8.1 Oreo

Xiaomi Mi A2 Lite – Preţ

Cele două configuraţii de Xiaomi Mi A2 Lite vor fi listate în oferta magazinelor astfel:

  • Xiaomi Mi A2 Lite cu 3 GB RAM şi 32 GB stocare va costa 179 euro.
  • Xiaomi Mi A2 Lite cu 4 GB RAM şi 64 GB stocare va costa 220 euro.

În România, cele două configuraţii au fost listate la 943 lei (3 GB + 32 GB), respectiv 1.143 lei (4 GB + 64 GB).

Xiaomi Mi A2 şi Mi A2 Lite – data de lansare şi ţările în care sunt disponibile

Xiaomi MI A2 şi Mi A2 Lite vor fi disponibile începând cu 27 iulie în Franţa prin magazinele oficiale Mi Store, urmând ca partenerii să primească stoc în săptămânile care urmează. Italia va primi telefoanele pe data de 8 august, în timp ce lansarea va avea loc în Spania pe 10 august.

Seria Xiaomi Mi A2 a fost confirmată şi pentru România, distribuţia urmând a fi realizată în parteneriat cu Google prin programul Android One. Iată lista completă a ţărilor în care Xiaomi Mi A2 şi Mi A2 Lite vor fi disponibile:

Europa

  • Belarus
  • Bulgaria
  • Cehia
  • Franţa
  • Grecia
  • Ungaria
  • Italia
  • Polonia
  • România
  • Rusia
  • Slovacia
  • Spania
  • Turcia
  • Ucraina

Asia/Pacific

  • Bangladesh
  • Hong Kong
  • India
  • Indonezia
  • Kazakhstan
  • Malaezia
  • Myanmar
  • Nepal
  • Pakistan
  • Filipine
  • Singapore
  • Sri Lanka
  • Taiwan
  • Tailanda
  • Vietnam

Orientul Mijlociu şi Africa

  • Bahrain
  • Egipt
  • Israel
  • Kuveit
  • Oman
  • Qatar
  • Arabia Saudită
  • Emiratele Arabe

America

  • Columbia
  • Mexic

 

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult