YotaPhone 2 Review

08.01.2015
YotaPhone 2 Review
Utilitatea celui de-al doilea ecran

YotaPhone 2 – utilitatea celui de-al doilea ecran

Comparat cu originalul YotaPhone, ecranul noului model a primit un upgrade semnificativ, rezoluţia de 640×360 pixeli crescând la un confortabil 960×540, textul redat fiind acum mai clar şi mai uşor de citit. În plus, includerea unei interfeţe touch îmbunătăţeşte substanţial utilitatea acestuia, permiţând aplicarea directă a comenzilor fără să mai pornim de fiecare dată ecranul principal. Din păcate nu totul este perfect, ecranul cu tehnologie E-Ink având câteva puncte slabe greu de trecut cu vederea.

Problemă inerentă tehnologiei folosite, efectul de lag pronunţat face dificilă derularea listelor de mesaje şi interacţiunea rapidă folosind comenzi touch. Un alt aspect neplăcut este efectul de ghosting rămas după actualizarea conţinutului afişat pe ecran, resimţit sub forma unor umbre ce reflectă conţinutul afişat anterior.

Mai puţin performantă, interfaţa touch oferită de ecranul secundar nu suportă comenzi avansate aplicate folosind mai multe degete simultan. Totuşi, putem compune fără probleme mesaje SMS folosind tastatura virtuală.

Gestionat exclusiv prin intermediul aplicaţiei Yota Manager, ecranul secundar are trei moduri de lucru principale: lock screen cu suport pentru notificări şi afişarea de poze din galeria de imagini, homescreen rudimentar conţinând widget pentru starea vremii şi scurtături pentru accesarea funcţiei de telefon, mesagerie SMS, email şi alertă de notificări Android. Trebuie spus că pentru inspectarea celor din urmă este solicitată rotirea telefonului pentru vizionarea ecranului principal.

Cel de-al treilea mod de lucru este clonă a ecranului principal, afişând interfaţa Android originală. Nerecomandat pentru folosire normală din pricina calităţii imaginii net inferioară, acest mod de lucru poate fi util atunci când dorim să conservăm autonomia bateriei pe durata lecturii cărţilor în format electronic, sau momentele când soarele prea puternic incomodează vizibilitatea ecranului principal cu tehnologie OLED.

Ecranul principal

Cu diagonală 5˝ şi rezoluţie 1080×1920, ecranul principal de tip OLED oferă densitate 440 ppi, claritatea imaginilor afişate fiind la nivelul soluţiilor smartphone de top. Textul este uşor lizibil iar tratamentul antireflexie aplicat scutului de protecţie din sticlă Gorilla Glass asigură o experienţă de utilizare satisfăcătoare chiar şi sub lumină ambiantă puternică. Din păcate luminozitatea controlată în mod automat cu ajutorul senzorului pentru lumină ambientală este ajustată la un nivel conservator, producătorul încercând să maximizeze astfel autonomia bateriei.

Având drept puncte forte unghiurile de vizibilitate generoase şi nivelul de negru excelent, specific tehnologiei OLED, ecranul dezamăgeşte însă prin calibrarea defectuoasă a temperaturii de culoare, ajustată dinamic în funcţie de luminozitate şi tipul de conţinut afişat. Probabil afectată de un bug software, imaginea poate căpăta o tentă verzuie la afişarea listei de aplicaţii Android, revenind apoi la o calibrare impecabilă a temperaturii de culoare atunci când este afişat conţinut pe fundal alb.

Părţi pozitive

Ecran OLED şi ecran E-ink secundar pentru notificări şi lectura cărţilor în forma electronic
32GB memorie internă
Autonomie bună

Părţi negative

Aplicarea comenzilor touch pe ecranul E-ink este greoaie
Fără slot microSD
Preţ piperat

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult